Antena 3 CNN Externe Donald Trump îl primește pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, marți. Noi negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina

Donald Trump îl primește pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, marți. Noi negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina

I.C.
1 minut de citit Publicat la 22:35 24 Iul 2026 Modificat la 23:36 24 Iul 2026
donald trump și volodimir zelenski la o conferinta de presa in marja summitului NATO de la Ankara
Donald Trump îl primește pe Volodimir Zelenski la Casa Albă Foto: Getty Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni marți, la Washington, cu președintele american Donald Trump, a anunțat un oficial de la Casa Albă, în contextul reluării eforturilor pentru încheierea războiului cu Rusia.

„Președintele Zelenski urmează să se întâlnească marți cu președintele Trump, la Casa Albă”, a declarat vineri pentru AFP oficialul american, sub protecția anonimatului, potrivit Euronews.

Zelenski a declarat săptămâna aceasta că a discutat cu emisarul lui Trump, Steve Witkoff, și cu ginerele președintelui american, Jared Kushner, în cadrul eforturilor de relansare a negocierilor blocate pentru încheierea războiului care durează de patru ani.

Eforturile conduse de Statele Unite pentru oprirea războiului au stagnat, după ce Washingtonul și-a îndreptat atenția către conflictul cu Iranul.

Trump și Zelenski au avut o relație tensionată, de la confruntarea aprinsă din Biroul Oval, în februarie 2025, până la relațiile mai apropiate din ultimele luni.

Săptămâna aceasta, președintele ucrainean s-a întâlnit cu influencerița americană de dreapta și aliata lui Trump, Laura Loomer, un alt semn că relațiile dintre cele două părți se îmbunătățesc. Comentatoarea conservatoare în vârstă de 33 de ani, care are milioane de urmăritori pe rețelele sociale, și-a temperat recent poziția față de Ucraina.

„Asta este viața de zi cu zi pentru fiecare ucrainean. Mă simt ca o nenorocită pentru că am minimalizat suferința ucrainenilor în ultimii cinci ani”, a spus ea despre experiența trăită în Ucraina.

Joi, Trump a redistribuit una dintre postările Laurei Loomer despre întâlnirea acesteia cu Zelenski, adăugând mesajul: „Foarte bine!!”

Zelenski ar urma să se întâlnească cu Trump în aceeași zi în care, la Washington, va avea loc ceremonia în memoria senatorului american Lindsey Graham, un susținător de lungă durată al Ucrainei, care a murit la începutul acestei luni, la vârsta de 71 de ani.

Trump urmează să se întâlnească în aceeași zi și cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close