Antena 3 CNN Externe Era cea mai GRASĂ fată din şcoală, iar colegii îşi băteau joc de ea. Acum a ajuns să câştige MISS Texas

Era cea mai GRASĂ fată din şcoală, iar colegii îşi băteau joc de ea. Acum a ajuns să câştige MISS Texas

Era cea mai GRASĂ fată din şcoală, iar colegii îşi băteau joc de ea. Acum a ajuns să câştige MISS Texas
de O.P.    |    28 Mai 2014   •   11:57

Atunci când este voinţă şi determinare se poate orice. O dovedeşte şi Kelly Kryfko, o tânără de 23 de ani care în adolescentă cântărea bine peste 100 de kilograme, fiind cea mai grasă de la ea din şcoală.



Vorbele rele ale colegilor, dar şi glumele făcute pe seama ei au determinat-o pe Kelly să se apuce de slăbit. Tânăra a început să facă sport, a renunţat la dulciuri, fast food şi sucurile acidulate, iar corpul ei a început să se tranforme.

Kelly a ajuns să poarte mărimea 8 la rochii, după ce pe când avea 14 ani purta măsura 24. Transformarea este incredibilă, iar acum participă la concursurile de Miss organizate la ea în Texas.



"Am început uşor, uşor. Am renunţat prima dată la sucurile acidulate, apoi mi-am zis că nu trebuie să mai mănânc cartofi prăjiţi, apoi hamburgerii i-am consumat fără brânză, şi încetul cu încetul am renunţat de tot la mâncarea nesănătoasă", povesteşte Kelly.

×
Subiecte în articol: diete alimentatie transformari
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close