Antena 3 CNN Externe Europa, afectată de încălzirea globală. Previziunile specialiştilor

Europa, afectată de încălzirea globală. Previziunile specialiştilor

Europa, afectată de încălzirea globală. Previziunile specialiştilor
Sursa foto: Foto: pixabay.com
29 Aug 2018   •   13:40

Temperaturile peste valorile termice medii normale vor continua în perioada septembrie - noiembrie în cea mai mare parte a Europei, conform prognozelor prezentate marţi de The Weather Company, citate de Reuters.

''În numeroase regiuni din nordul şi vestul Europei, inclusiv în Marea Britanie, tocmai am asistat la cea mai călduroasă perioadă mai - iulie (din istorie)'', a declarat meteorologul şef Todd Crawford de la The Weather Company, deţinută de IBM.

Vremea mai călduroasă decât în mod obişnuit va continua, cu precădere în nordul Europei, până în luna noiembrie.

''Cele mai timpurii dovezi sugerează, însă, că am putea avea parte de vreme semnificativ mai rece în special în a doua jumătate a iernii'' , a adăugat Crawford.

Şi în China, care s-a confruntat anul acesta cu cea mai călduroasă vară din anul 1961, prognozele prevăd pentru luna septembrie, în majoritatea regiunilor ţării, o temperatură medie apropiată sau uşor mai ridicată decât cea din ultimii ani, potrivit datelor Serviciului de Meteorologie, citate marţi de agenţia Xinhua.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: previziuni specialisti Europa
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close