Antena 3 CNN Externe Ex-preşedintele peruan Alberto Fujimori, condamnat la 25 ani închisoare

Ex-preşedintele peruan Alberto Fujimori, condamnat la 25 ani închisoare

Ex-preşedintele peruan Alberto Fujimori, condamnat la 25 ani închisoare
Sursa foto: alberto fujimori
09 Apr 2009   •   09:12

Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori a fost condamnat la 25 de ani închisoare, fiind pentru prima dată în când un preşedinte ales democratic în America Latină este condamnat pentru încălcarea dreptului omului în ţara sa.
Trei judecători l-au găsit vinovat pentru că a ordonat unui comando militar să îndeplinească două misiuni în care au fost ucişi 25 de oameni în timpul preşedinţiei sale, 1990-2000 , când se lupta cu gherilele. Aproape 70.000 de oameni au murit în cele două decenii de conflict din Anzi.
El a mai fost condamnat şi pentru o răpire, în 1992, a unui jurnalist şi a unui om de afaceri ce i-au criticat iniţiativa de a închide Congresul şi tribunalele în timpul declarării unei stări de urgenţă.

Cândva văzut ca erou, Fujimori, acum în vârstă de 70 de ani, şi-ar putea petrece tot restul vieţii în închisoare.
Popularitatea sa a atins cote foarte mari când a învins gherilele Shining Path, a oprit haosul economic şi a eliberat zeci de ostatici capturaţi de gruparea Tupac Amaru în timpul unui asediu la ambasada japoneză de la Lima.
Un scandal de corupţie în care a fost implicat şeful spionajului, Vladimiro Montesinos, a dus la căderea guvernului său, în 2000. Fujimori a fugit în exil în Japonia, ţara unde s-au născut părinţii săi. Ulterior a fost arestat în Chile şi extrădat în Peru.
Actualul preşedinte, Alan Garcia, este şi el acuzat de încălcări ale drepturilor omului în timpul primului său mandat în anii 80.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Drepturile omului America latina
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close