Antena 3 CNN Externe Finlanda mobilizează rezervişti pentru a detecta posibile drone ucrainene rătăcite

Finlanda mobilizează rezervişti pentru a detecta posibile drone ucrainene rătăcite

A.O.
1 minut de citit Publicat la 16:05 20 Apr 2026 Modificat la 16:05 20 Apr 2026
soldați finlandezi
Pe 29 martie, două drone de atac s-au prăbuşit în Finlanda. Foto: Getty Images

Finlanda va mobiliza rezervişti voluntari pentru a consolida monitorizarea spaţiului său aerian şi detectarea unor posibile drone ucrainene, după ce patru aparate de acest fel s-au prăbuşit pe teritoriul finlandez în ultimele săptămâni, au transmis luni Forţele de Apărare finlandeze, relatează Agerpres. 

Armata finlandeză nu a dorit să ofere detalii despre efectivele pe care le va mobiliza şi nici despre durata acestei misiuni, invocând „securitatea operaţională”. Forțele de Apărare finlandeze au menționat doar că vor convoca „numărul de rezervişti pe care îl consideră necesar”, atât timp cât va fi nevoie.

Rezerviştii voluntari vor fi instruiţi să colaboreze cu militarii activi în operaţiunile de monitorizare aeriană şi protejare a integrităţii teritoriale în întreaga ţară, a mai transmis armata finlandeză.

Forțele de Apărare au subliniat însă că nu există nicio ameninţare militară la adresa Finlandei, iar incidentele cu drone ucrainene pătrunse în spaţiul aerian al Finlandei sunt o consecinţă a „autoapărării legitime a Ucrainei împotriva agresiunii ilegale ruseşti”.

Pe 29 martie, două drone de atac s-au prăbuşit în Finlanda, încă o astfel de dronă fiind descoperită două zile mai târziu. Dronele au fost confirmate ca fiind ucrainene. Pe 11 aprilie au fost găsite într-o zonă forestieră o altă dronă ucraineană şi în apropiere dispozitivul său exploziv nedetonat. Incidente similare cu drone ucrainene rătăcite au avut loc în aceeaşi perioadă în statele baltice Letonia şi Estonia.

Ucraina a prezentat scuze Finlandei, explicând faptul că probabil aceste drone au deviat de la traiectorie în urma acţiunii sistemelor de război electronic ruseşti.

Săptămâna trecută, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul ministru al apărării Serghei Şoigu, a avertizat Finlanda şi statele baltice că Moscova ar putea invoca dreptul la autoapărare dacă aceste ţări permit Ucrainei să le folosească spaţiul aerian pentru atacurile cu drone asupra teritoriului rus.

Şoigu a afirmat că Rusia înregistrează o creştere a atacurilor cu drone ucrainene care zboară prin spaţiul aerian al Finlandei şi al statelor baltice, respectiv Lituania, Letonia şi Estonia

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close