Antena 3 CNN Externe Finlanda taie cablurile de internet care duc spre Rusia. Ce se va întâmpla din 2027

Finlanda taie cablurile de internet care duc spre Rusia. Ce se va întâmpla din 2027

I.C.
1 minut de citit Publicat la 16:05 29 Iul 2026 Modificat la 16:05 29 Iul 2026
GettyImages-2227218544
Finlanda taie cablurile de internet care duc spre Rusia. Foto: Getty Images

Din 2027, Finlanda nu va mai întreține stâlpii liniilor electrice pe care sunt montate cabluri de fibră optică prin care ajunge în Rusia o parte din traficul internațional de internet. Compania energetică finlandeză Fingrid le-a trimis deja o notificare operatorilor ruși de telecomunicații, au declarat pentru Kommersant surse din industrie, scrie The Moscow Times.

Potrivit uneia dintre ele, cablurile de fibră optică vor fi tăiate, iar stâlpii vor fi demontați. O altă sursă a explicat că, după oprirea exporturilor de energie electrică spre Finlanda în 2022, întreținerea acestor stâlpi doar pentru operatorii de telecomunicații nu mai este rentabilă nici pentru Fingrid, nici pentru compania rusă Rosseti.

După 2022, aproximativ 60-70% din traficul extern de internet al Rusiei ar fi trecut prin Finlanda, potrivit estimărilor unei surse citate de Kommersant.

Un alt reprezentant al industriei a precizat că pe liniile electrice se află până la 30% dintre toate conexiunile de telecomunicații dintre Rusia și Finlanda. Operatorii ruși discută deja cu firmele finlandeze de telecomunicații despre rute alternative.

„Există variante. Întrebarea este cât timp va dura punerea lor în aplicare. În plus, mulți operatori au rute de rezervă prin alte direcții”, a explicat sursa.

Ce înseamnă asta pentru ruși

Oprirea unei părți dintre principalele conexiuni de fibră optică de pe ruta finlandeză ar putea afecta calitatea serviciilor de comunicații din nord-vestul Rusiei, spune Anton Prokopenko, director de produse în cadrul companiei Vigo.

Pentru partea europeană a țării, Finlanda nu este însă singura rută prin care trece traficul de internet. Mai există conexiuni prin Belarus și statele baltice, dar și cabluri submarine în Marea Baltică, a amintit acesta.

Scoaterea din funcțiune a unor linii va reduce însă numărul rutelor de rezervă și va obliga operatorii să reconfigureze traseele traficului internațional, a mai spus Prokopenko. Potrivit lui, dacă lățimea de bandă pierdută nu va putea fi compensată prin alte rute, unele segmente ale rețelei s-ar putea aglomera. În acest caz, utilizatorii din partea europeană a Rusiei s-ar putea confrunta cu întârzieri mai mari și cu un acces mai slab la serviciile online din străinătate.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close