În 1945, Islanda a plantat lupini de Alaska pentru refacerea solurilor erodate și pregătirea terenurilor pentru păduri, însă câteva decenii mai târziu, planta cu flori mov a fost clasificată drept o amenințare invazivă.
În fiecare vară, Islanda se colorează în mov, pe măsură ce lupinii de Alaska înfloresc pe suprafețe vaste de teren. Pentru turiști, florile au devenit una dintre cele mai spectaculoase imagini naturale ale țării. Însă acest peisaj impresionant nu este lipsit de controverse.
Planta a fost adusă în Islanda pentru refacerea solurilor degradate, dar specialiștii în conservare o consideră acum una dintre cele mai problematice specii invazive ale țării. Oamenii de știință spun că povestea lupinului demonstrează cum o soluție ecologică poate genera consecințe neașteptate pe termen lung.
Introducerea lupinului de Alaska în Islanda
Florile mov ale lupinului de Alaska (Lupinus nootkatensis) provin din zonele de coastă ale Alaskăi și din anumite regiuni din vestul Canadei. Potrivit unui studiu publicat în 2018 în revista științifică evaluată de specialiști Frontiers in Plant Science, această specie a fost introdusă în Islanda în anul 1945 pentru a combate eroziunea solului și pentru a contribui la refacerea pădurilor.
La acel moment, decenii de defrișări, erupții vulcanice și pășunat excesiv afectaseră grav o mare parte din vegetația nativă a insulei, iar solurile deveniseră vulnerabile la eroziune.
În cadrul studiului, cercetătorii au comparat zone cu diferite niveluri de acoperire cu lupini - 0%, 10-50% și 51-100% - în regiuni de pajiște, pădure și terenuri de tip tundră, analizând modificările biodiversității, numărului de specii și structurii comunităților vegetale.
Rezultatele au arătat că diversitatea plantelor a scăzut semnificativ în zonele cu o acoperire mare de lupini, în special în regiunile de tundră și pădure. În plus, modelele de distribuție ale speciei au estimat că aproximativ 13,3% din suprafața Islandei oferă condiții potrivite pentru dezvoltarea lupinului, iar această zonă ar putea mai mult decât să se dubleze până în perioada 2061-2080.
Motivul pentru care lupinul a fost considerat util este capacitatea sa de a fixa azotul din atmosferă. Astfel, planta îmbogățește solurile sărace în nutrienți și, datorită rădăcinilor puternice, contribuie la prevenirea eroziunii. Aceste caracteristici au făcut ca specia să fie considerată potrivită pentru refacerea terenurilor degradate.
Timp de decenii, lupinul de Alaska (sau lupinul de Nootka) a fost folosit pentru recuperarea terenurilor grav afectate, îmbunătățind fertilitatea solului și ajutând la refacerea vegetației.
Un proiect de restaurare care a adus pierderi neașteptate
Deși planta a contribuit la refacerea solurilor degradate, cercetătorii au descoperit că răspândirea sa rapidă a început să afecteze ecosisteme aflate dincolo de zonele unde fusese plantată inițial.
Potrivit studiului publicat în Frontiers in Plant Science, suprafețele dense ocupate de lupini modifică structura solului prin introducerea azotului. Acest proces este benefic pentru anumite plante, însă îngreunează supraviețuirea multor specii native adaptate solurilor sărace în nutrienți din Islanda.
Cercetătorii au analizat zone de tundră, pădure și pajiște și au descoperit că regiunile dominate de lupini aveau o diversitate vegetală semnificativ mai redusă, în special în zonele bogate de tundră.
Mai multe plante native, inclusiv plante pitice de tip „pernuță”, orhidee și specii lemnoase de dimensiuni mici, au devenit rare sau au dispărut din anumite regiuni.
Oamenii de știință au concluzionat că lupinul acționează ca un „inginer al ecosistemului”, modificând condițiile de mediu astfel încât acestea să favorizeze anumite specii în detrimentul altora.
Schimbările climatice ar putea agrava problema
Cercetătorii avertizează că amenințarea ar putea crește în următoarele decenii. Modelele lor arată că aproximativ 13,3% din Islanda este în prezent potrivită pentru dezvoltarea lupinului. În scenariile pentru perioada 2061-2080, această suprafață ar putea aproape să se dubleze, pe măsură ce temperaturile mai ridicate permit plantei să se extindă către altitudini mai mari și către regiunile muntoase centrale ale Islandei.
Studiul arată că drumurile au avut un rol important în răspândirea speciei, deoarece semințele sunt transportate prin activitățile umane. Totuși, pe măsură ce clima devine mai favorabilă pentru această plantă, acest factor ar putea deveni mai puțin important, iar lupinul s-ar putea extinde natural în noi teritorii.
Cercetătorii avertizează că acest fenomen ar putea pune în pericol biodiversitatea unora dintre cele mai reci regiuni ale Islandei.
De ce sunt controversate florile de lupin
În ciuda îngrijorărilor legate de extinderea sa, dezbaterea privind lupinii din Islanda este mai complexă decât pare.
Potrivit autorității islandeze pentru refacerea terenurilor, plantele continuă să joace un rol important în recuperarea zonelor grav degradate, unde puține alte specii pot supraviețui. În terenurile erodate, lupinii îmbunătățesc calitatea solului, adaugă materie organică și creează condiții pentru apariția altor plante.
Pe de altă parte, organizațiile de conservare susțin că plantarea acestei specii în zone care nu au fost degradate poate distruge ecosisteme unice și poate duce la uniformizarea vegetației.
Institutul Islandez de Istorie Naturală clasifică lupinul de Nootka (Lupinus nootkatensis) printre speciile de plante invazive stabilite în Islanda.
Potrivit instituției, speciile invazive pot modifica ecosistemele, reduce biodiversitatea și reprezintă o problemă tot mai mare pe măsură ce se răspândesc.
Întrebarea nu este pur și simplu dacă lupinii sunt buni sau răi. Ceea ce contează cel mai mult este locul unde sunt plantați.
Lecția Islandei despre refacerea naturii și protejarea biodiversității
Povestea lupinului din Islanda evidențiază o dilemă importantă în gestionarea mediului: speciile introduse pentru rezolvarea unei probleme ecologice pot crea o alta dacă se răspândesc dincolo de scopul inițial.
Cercetătorii din cadrul studiului citat arată că plantele care acționează ca „ingineri ai ecosistemului”, precum speciile care fixează azotul, pot modifica nutrienții din sol, vegetația și procesele ecologice, iar aceste efecte pot persista chiar și după reducerea populației plantei.
Pe măsură ce schimbările climatice cresc riscul răspândirii speciilor invazive, specialiștii spun că proiectele de restaurare ecologică trebuie să ia în calcul atât beneficiile imediate, cât și riscurile pe termen lung.
Un proiect început în 1945 a devenit astfel un exemplu despre compromisurile necesare în refacerea mediului.
Controversa lupinului din Islanda reflectă o problemă mai largă cu care se confruntă conservatorii din întreaga lume: trebuie urmărită repararea rapidă a unui peisaj degradat sau protejarea ecosistemului nativ?
Deși speciile introduse pot aduce beneficii rapide în zonele afectate, efectele lor pe termen lung sunt greu de anticipat. Pentru restaurarea mediilor naturale, cercetătorii susțin că trebuie luate în calcul biodiversitatea, schimbările climatice viitoare și posibilitatea ca o specie benefică într-un loc să devină o amenințare în altă parte.
Studiul subliniază și importanța monitorizării ecologice în evaluarea proiectelor de restaurare. Plantarea lupinilor de Alaska a dus la reducerea eroziunii solului și la îmbunătățirea terenurilor degradate, însă cercetătorii au constatat că plantele au continuat să se extindă dincolo de zonele unde fuseseră introduse inițial.
Aceștia susțin că astfel de proiecte nu trebuie evaluate doar prin rezultatele pe termen scurt, ci și prin impactul asupra biodiversității, mai ales în contextul schimbărilor climatice.
