Antena 3 CNN Actualitate Locale Furt absurd în centrul Capitalei: Hoții au lăsat fără apă plantele de la Sala Palatului. Ciucu: „Atât s-a putut”

Furt absurd în centrul Capitalei: Hoții au lăsat fără apă plantele de la Sala Palatului. Ciucu: „Atât s-a putut”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 23:53 17 Aug 2026 Modificat la 23:53 17 Aug 2026
BeFunky-collage (27)
Furt absurd în centrul Capitalei: Hoții au lăsat fără apă plantele de la Sala Palatului: Facebook/Ciprian Ciucu

O parte dintre plantele din zona Sălii Palatului s-au uscat după ce sistemul de irigații a rămas fără programatoare și baterii, despre care Ciprian Ciucu spune că au fost furate. Primarul general al Capitalei a publicat luni imagini cu componentele lipsă.

Ciucu spune că a observat că o parte dintre plantele puse în zona Sălii Palatului erau uscate și le-a cerut explicații angajaților ADPMB, fosta ALPAB. Atunci a aflat că problema era la sistemul de irigații.

„Dar ce să vezi!! Programatoarele și bateriile irigațiilor sunt furate”, a scris primarul pe Facebook.

Potrivit acestuia, componentele dispărute nu au o valoare mare, motiv pentru care spune că nu înțelege ce i-ar fi determinat pe cei care le-au luat.

„Am întrebat dacă sunt scumpe, de ce le-ar fura oamenii de nimic? Și nu, nu sunt scumpe”, a transmis Ciucu.

Primarul spune că vede două posibile explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.

„Rămân două ipoteze, pentru că vandalii vandalizează pentru că pot sau sabotaj”, a scris acesta.

Componentele sistemului de irigații urmează să fie înlocuite. 

„Atât s-a putut. Refacem”, a încheiat Ciprian Ciucu.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close