Un cioban de doar 19 ani este dat dispărut în Runcu Salvei, județul Bistrița. Băiatul plecase joi cu turma de oi și nu s-a mai intors acasă. Primarul comunei, Daniel Pop, a spus că „ne gândim inclusiv la cel mai negru scenariu”, deoarece „zilele trecute, în zonă, a fost văzută o ursoaică cu pui”, scrie publicația locală Bistrițeanul.ro.
Ionuț Alin Constantin este un tânăr de doar 19 ani, căutat acum de zeci de persoane, printre care și primarul comunei Runcu Salvei, Daniel Pop, după ce a plecat, joi, cu oile și nu s-a mai întors.
„A plecat ieri cu oile, că ei asta fac, sunt oieri, și nu s-a mai întors. S-au întors doar animalele. Dimineață, membrii familiei lui au venit la mine și mi-au spus, și am sunat la poliție. A venit un echipaj, am informat.
![]()
Foto: Pop Daniel / Facebook
Acum ne-am mobilizat să îl căutăm. Suntem vreo 20 deja, și am înțeles că vor mai veni. Îl căutăm și ne gândim inclusiv la cel mai negru scenariu. Zilele trecute, în zonă, a fost văzută o ursoaică cu pui.
Am cerut inclusiv ajutorul celor de la salvamont, care vin cu o dronă cu termoviziune și sperăm să îl găsim. Să i se fii terminat doar bateria la telefon și să fie bine undeva. Dar suprafața e foarte mare și vegetația e deasă”, a spus primarul.