Antena 3 CNN Externe Franța s-a deschis pentru turiști. De astăzi pot intra în țară și persoanele din afara UE

Franța s-a deschis pentru turiști. De astăzi pot intra în țară și persoanele din afara UE

După mai bine de șase luni de lockdown, Franța se deschide, începând de astăzi, pentru turiștii, dar și pentru persoanele care vin din afara Uniunii Europene.

Franța s-a deschis pentru turiști. De astăzi pot intra în țară și persoanele din afara UE
Sursa foto: Getty Images
de Andreea Ştefan    |    09 Iun 2021   •   14:03

Franța și-a deschis, începând de miercuri, granițele pentru turiști.

Singura condiție pentru intrarea în țară este ca persoanele să fie vaccinate împotriva COVID-19.

Franța nu este singura țară care a decis să renunțe la testarea pentru COVID-19.

Alte șapte state, care fac parte din zona verde, au renunțat la această măsură, printre care se numără Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Israel, Japonia, Liban și Singapore.

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic

Guvernul a actualizat, vineri, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Astfel, în zona roșie sunt incluse Maldive, Seychelles, Bahrain, Uruguay, Argentina, Costa Rica, Paraguay, Columbia, Trinidad și Tobago, Chile, Suriname, Brazilia, Kuweit, Capul Verde, Nepal, Georgia, Franța, Bolivia, Lituania, Sint Maarten, India, Africa de Sud și Marea Britanie.

Din zona galbenă fac parte Malaysia, Andorra, Olanda, Letonia, Mongolia, Belgia, Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Suedia, Grecia, Puerto Rico, Oman, Guyana, Slovenia, Peru, Sri Lanka, Timorul de Est, Bahamas, Iran, Belarus, Botswana, Estonia, Panama și Cuba.

×
Subiecte în articol: Franta
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close