
Franța este pregătită să deschidă o discuție privind desfășurarea de avioane franceze înarmate cu bombe nucleare în alte țări europene, a declarat marți președintele francez Emmanuel Macron la un post TV, conform Agerpres.
Liderul din Hexagon a subliniat că o astfel de posibilă desfășurare este similară cu desfășurarea de arme atomice americane pe continent, sub "umbrela nucleară" a Statelor Unite.
Acest proces, început în timpul războiului rece, a suferit mai multe transformări de-a lungul deceniilor.
Se știe, în prezent, că armele atomice americane au staționat în trecut și este posibil să staționeze în prezent în state precum Turcia, Belgia, Italia, Olanda sau Germania.
Informațiile privind amplasarea actuală a arsenalului nuclear american pe continent nu sunt publice.
"Voi defini cadrul (discuțiilor privind posibila desfășurare de arme nucleare în afara Franței, n.r.) într-un mod foarte oficial în săptămânile și lunile următoare", a spus șeful statului francez.
El a precizat trei condiții pentru această extindere a mijloacelor franceze de descurajare nucleară.
"Franța nu va plăti pentru securitatea altora, desfășurarea nu va fi în detrimentul a ceea ce avem nevoie pentru noi înșine iar decizia finală va reveni întotdeauna președintelui Republicii Franceze, comandantul forțelor armate", a explicat Emmanuel Macron.
Președintele Poloniei spune că țara sa e pregătită să găzduiască focoase pe teritoriul său
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat, luna trecută, că arsenalul nuclear francez ar putea să protejeze Polonia și a indicat că ar dori desfășurarea de arme nucleare franceze pe teritoriul țării sale.
Anterior acestor declarații, Duda a spus că vrea, de asemena, ca SUA să desfășoare arme nucleare pe teritoriul Poloniei pentru a descuraja o potențială agresiune rusească.
"Cred că putem accepta ambele soluții. Aceste două idei nu sunt contradictorii, ele nu se exclud reciproc", a spus președintele polonez, cu referire la armele americane și la cele franceze.
Lansată de președintele Emmanuel Macron, ideea desfășurării pe continent a mijloacelor franceze de descurajare nucleară ale Parisului a căpătat proeminență în contextul dubiilor legate de disponibilitatea Americii de a-și apăra aliații europeni, date fiind noile orientări ale politicii internaționale a Washingtonului.
Franța este singurul stat membru al Uniunii Europene care deține arme nucleare, după ce Regatul Unit s-a retras din blocul european în urma Brexit-ului.
Parisul ar dispune de circa 300 de focoase nucleare.
La nivelul NATO, există trei membri cu arme nucleare: Statele Unite (circa 3.700 de încărcături nucleare), Regatul Unit (225) și Franța.