Antena 3 CNN Externe G7 respinge cererea lui Putin pentru plata gazului în ruble. Rusia amenință că nu va mai furniza gaze în Europa

G7 respinge cererea lui Putin pentru plata gazului în ruble. Rusia amenință că nu va mai furniza gaze în Europa

Miniștrii Energiei din Grupul celor Șapte au respins cererile președintelui Vladimir Putin ca țările ”neprietenoase” să plătească pentru gazul rusesc cu ruble. De cealaltă parte, Moscova transmite că nu va furniza gaz gratuit, în condițiile în care i s-a refuzat solicitarea pentru achitarea acestora în moneda națională.

G7 respinge cererea lui Putin pentru plata gazului în ruble. Rusia amenință că nu va mai furniza gaze în Europa
Sursa foto: Twitter/ Bloomberg
de Cerasela Stafie    |    28 Mar 2022   •   17:10

”Toți miniștrii G7 au fost de acord că aceasta este o încălcare unilaterală și clară a contractelor existente”, a declarat Habeck, ministrul german al economiei și al protecției climei, reporterilor după o conferință virtuală cu miniștrii energiei din G7.

Miniștrii ”au subliniat că toate contractele încheiate sunt valabile și companiile ar trebui și trebuie să le respecte... plata în ruble este inacceptabilă și facem apel la companiile în cauză să nu se supună cererii lui Putin”, a spus el, potrivit Reuters.

”Încercarea lui Putin de a ne dezbina este evidentă, dar – după cum puteți vedea din această mare unitate și determinare – nu vom fi divizați”.

Reacția Moscovei a fost categorică. A transmis că nu va furniza gaz gratuit Europei, în contextul în care elaborează deja metode de acceptare a plăților pentru exporturile sale de gaze în ruble.

Rusia a anunțat, săptămâna trecută, că țările ”neprietenoase”  trebuie să plătească gazul în ruble, nu în euro, după sancțiunile impuse de  Statele Unite și aliații europeni.

Preocupările cu privire la securitatea aprovizionării au fost sporite după această cerere, iar companiile și țările UE s-au străduit să înțeleagă ramificațiile.

Banca centrală a Rusiei, guvernul și Gazprom, care reprezintă 40% din importurile de gaze din Europa, ar trebui să-i prezinte președintelui Vladimir Putin propunerile de plată a gazelor în ruble până pe 31 martie.

”Nu vom furniza gaz gratuit, acest lucru este clar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă. Acesta a transmis că, în situaţia actuală, Kremlinul nu se poate dedica "actelor de caritate". Acest lucru, potrivit lui Peskov, "nu este nici posibil, nici convenabil". Rusia va lua decizii în timp util în cazul în care ţările europene refuză să plătească în moneda rusă, a adăugat el, scrie Reuters.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close