Antena 3 CNN › Externe › Germania respinge acuzațiile Italiei că a contribuit la scumpirea gazelor în Europa

Germania respinge acuzațiile Italiei că a contribuit la scumpirea gazelor în Europa

R.M.
1 minut de citit Publicat la 13:54 30 Oct 2026 Modificat la 13:54 30 Oct 2026
GettyImages-183279823
Italia a acuzat joi Germania că a provocat scumpirea gazelor în Europa după ce a amânat umplerea depozitelor. Foto: Getty Images

Guvernul german a respins vineri acuzațiile Italiei, potrivit cărora nu și-ar fi completat depozitele de gaze înainte de iarnă pentru a reduce costurile companiilor care importă gaze și pentru a le pregăti în vederea privatizării. Berlinul a catalogat aceste afirmații drept „nefondate”, scrie Reuters.

„Respingem ferm acuzația conform căreia achiziționarea și depozitarea gazelor naturale de către SEFE determină creșterea prețurilor europene la gaze”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei și Energiei.

El a mai adăugat că afirmația este nefondată.

„Afirmația că Germania a neglijat umplerea spațiilor de depozitare în timpul privatizării SEFE și Uniper este nefondată”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

Potrivit acestuia, nivelurile de stocare a gazelor naturale la nivel european sunt suficiente, chiar și în cazul unei ierni excepțional de reci.

„Deși instalațiile de stocare a gazelor naturale sunt cu siguranță importante, Germania și UE au acces la alternative, precum gazul natural lichefiat (GNL) și importurile prin conducte, precum și la o rețea de gaze naturale foarte bine integrată și dezvoltată”, a mai declarat acesta.

Declarațiile au loc după ce Italia a acuzat joi Germania că a provocat scumpirea gazelor în Europa după ce a amânat umplerea depozitelor.

„Germania a dezamăgit Europa, amânând prea mult timp completarea stocurilor de gaze, o măsură menită să reducă costurile pentru companiile sale înainte de privatizarea acestora”, a declarat joi un oficial italian din sectorul energetic.

Guvernul italian face de luni de zile demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru a obține undă verde în vederea utilizării fondurilor publice pentru reducerea costurilor la gaze și energie electrică pentru gospodării și companii.

Tot joi, Germania a transmis ulterior că aprovizionarea cu gaze este asigurată pentru iarna care urmează, în ciuda faptului că nivelul stocurilor este mult sub țintele prevăzute de lege pentru data de 1 noiembrie.

Autoritatea de reglementare din Germania a precizat că depozitele de gaze ale țării sunt pline în proporție de 61,7%.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close