Antena 3 CNN Externe Reacție fermă a Turciei în relația cu Rusia. „Nu avem de ce să ne cerem scuze. Ne-am făcut datoria”

Reacție fermă a Turciei în relația cu Rusia. „Nu avem de ce să ne cerem scuze. Ne-am făcut datoria”

Reacție fermă a Turciei în relația cu Rusia. „Nu avem de ce să ne cerem scuze. Ne-am făcut datoria”
30 Noi 2015   •   14:50

Premierul turc Ahmet Davutoglu a refuzat luni să prezinte scuze pentru doborârea unui avion rus de bombardament Suhoi 24 de către aviația turcă, marți, la granița cu Siria, și a cerut Moscovei să reconsidere sancțiunile economice adoptate în urma incidentului de săptămâna trecută, relatează AFP, potrivit Agerpres. 'Niciun prim-ministru turc, niciun președinte, nicio autoritate nu se va scuza', a declarat Davutoglu după o întrevedere la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

'Niciun stat nu ne poate pretinde scuze, pentru că nu ne-am făcut decât datoria', și anume 'protejarea spațiului nostru aerian și a frontierei noastre', a adăugat premierul turc.

'Sperăm că Rusia va reconsidera' sancțiunile economice decretate, a mai spus Davutoglu, subliniind că acestea 'contravin intereselor ambelor părți'.

'Suntem pregătiți să discutăm, prin canale diplomatice și militare, cu Rusia', și 'nu avem nicio intenție de a avea o escaladare' a situației cu Moscova, a mai afirmat șeful guvernului de la Ankara.

Kremlinul a anunțat luni că, în marja Conferinței internaționale privind schimbările climatice (COP21), începută în cursul zilei la Paris, nu este prevăzută nicio întrevedere între președintele rus Vladimir Putin și cel turc Recep Tayyip Erdogan, în pofida unei solicitări în acest sens a liderului de la Ankara.

×
Subiecte în articol: turcia Rusia avion prabusit Ahmet Davutoglu
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close