Antena 3 CNN Externe Giulgiul din Torino, prezentat în public pentru prima dată în ultimii zece ani (VIDEO)

Giulgiul din Torino, prezentat în public pentru prima dată în ultimii zece ani (VIDEO)

Giulgiul din Torino, prezentat în public pentru prima dată în ultimii zece ani (VIDEO)
Sursa foto: giulgiu
11 Apr 2010   •   21:18

Giulgiul din Torino, în care se spune că a fost acoperit trupul lui Iisus Hristos, după ce a fost dat jos de pe cruce, a fost prezentat în public, pentru prima dată în ultimii zece ani. Pânza este expusă până pe 23 mai, la Torino.

Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino a fost luată cu asalt de sutele de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii special ca să vadă giulgiul.

Giulgiul din Torino este o bucată de pânză din in, pe care, conform credinţelor creştine, s-ar afla amprenta corpului lui Iisus şi, în special, chipul acestuia.

Autenticitatea ţesăturii este pusă la îndoială de oamenii de ştiinţă şi istorici. Mulţi cred că giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci, mai ales că Vaticanul nu s-a pronunţat niciodată asupra autenticităţii lui. Credincioşii veniţi la Torino nu se gândesc însă la teoriile conspiraţiei.

Peste două milioane de persoane sunt aşteptate să meargă la Torino ca să vadă Giulgiul, până pe 23 mai. Momentul culminant al evenimentului va avea loc în data de 2 mai, când Papa Benedict al 16 lea va ţine o slujbă la la aceeaşi catedrală.



Observator




×
Subiecte în articol: Torino cruce iisus hristos Papa Benedict
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close