Antena 3 CNN Externe Hoț român din Londra, ajutat de un polițist să fure aproape 1 milion de euro

Hoț român din Londra, ajutat de un polițist să fure aproape 1 milion de euro

Un ofițer de la poliția londoneză a participat la jafuri organizate de o bandă din care făcea parte și un român. Astfe, omul legii i-a ajutat să fure de la rivali 850.000 de lire sterline, adică aproape 1 milion de euro.

Hoț român din Londra, ajutat de un polițist să fure aproape 1 milion de euro
de Gabriel Dano    |    13 Mai 2021   •   16:51

Fostul polițist Kashif Mahmood nu s-a sfiit să-și folosească atât uniforma de om al legii, cât și mașina de patrulare pentru a organiza respectivele jafuri pe străzile Londrei. Totul era condus din umbră de un individ din Dubai, care utiliza un sistem de comunicații criptat pentru a-și transmite comenzile, potrivit Digi 24.

Kashif Mahmood, în vârstă de 31 de ani, a apărut pe data de 12 mai în instanță, după ce în august 2020 a pledat vinovat pentru conspirație cu scopul dobândirii unor bunuri provenite din infracțiuni și conduită necorespunzătoare într-o funcție publică. Acesta a fost deja deja demis din poliție.

Acesta primise o parte din banii jefuiți de bandă de la rivali. Totul a fost descoperit abia după ce oamenii legi au decriptat sistemul de comunicare folosit de infractori.

Mahmood și un membru al unei bande din România, care se dădea drept ofițer de poliție, au furat 850.000 de lire sterline.

„La cererea grupului de crimă organizată, Kashif Mahmood lua vehicule de poliție marcate sau nemarcate și, îmbrăcat în uniforma de poliție, mergea în locațiile vizate de grupul sau participa la transfertul sau la spălarea banilor. Mahmood pretindea că este în exercițiul funcțiunii”, au precizat procurorii.

Astfel, la un moment dat, el ar fi ridicat „pentru sechestru” 500.000 de lire sterline în numerar, bani proveniți din infracțiuni, în general trafic de droguri, mai spune procuratura.

 

×
Subiecte în articol: Londra
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close