Antena 3 CNN Externe Imaginile inundațiilor devastatoare din Germania, care au lăsat minim 58 de morți în urmă

Imaginile inundațiilor devastatoare din Germania, care au lăsat minim 58 de morți în urmă

Cel puţin 58 de persoane au murit, iar alte câteva zeci sunt date dispărute din cauza inundaţiilor produse în urma ploilor torenţiale din vestul Germaniei, anunţă autorităţile locale, conform publicaţiei Süddeutsche Zeitung, informează Mediafax.

Imaginile inundațiilor devastatoare din Germania, care au lăsat minim 58 de morți în urmă
Sursa foto: Twitter
de Alexandru Negrici    |    15 Iul 2021   •   17:02

Inundaţiile s-au produs în landurile Renania de Nord-Westfalia şi Renania-Palatinat. Cele mai grave probleme sunt în localităţile Ahrweiler, Eifel, Rheinbach bei Bonn, Werdohl, Altena, precum şi în oraşul Köln.

Bilanţul actual este de 58 de morţi, iar alte zeci de persoane sunt date dispărute, conform autorităţilor germane.

Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia şi liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, s-a deplasat în zonele afectate de intemperii.

„Localităţile şi persoanele afectate nu vor fi lăsate singure", a declarat Armin Laschet, candidatul CDU la postul de cancelar în scrutinul parlamentar din septembrie.

Doi pompieri au murit în regiunea Sauerland, la nord-est de Bonn, a anunţat poliţia. Agenţia de ştiri DPA a declarat că unul s-a înecat şi un al doilea s-a prăbuşit după o operaţiune de salvare.  

De asemenea, aproximativ 30 de persoane au dispărut şi alte 25 de case au fost expuse riscului de prăbuşire în districtul Schuld bei Adenau, în regiunea deluroasă Eiffel, potrivit Reuters.  

„În prezent avem un număr inexact de persoane pe acoperişuri care trebuie salvate", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Koblenz.

„Există multe locuri în care au fost dislocate echipele de pompieri şi de salvare. Nu avem încă o imagine foarte precisă, deoarece măsurile de salvare continuă", a adăugat acesta.  

Transportul feroviar, rutier şi fluvial a fost întrerupt, iar transportul maritim a fost suspendat pe râul Rin.

 

×
Subiecte în articol: Germania
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close