x close

Imagini şocante! O înregistrare video cu RECONSTITUIREA CRIMEI comise de Pistorius a fost difuzată în Australia

de S.T.    |    06 Iul 2014   •   20:47
Imagini şocante! O înregistrare video cu RECONSTITUIREA CRIMEI comise de Pistorius a fost difuzată în Australia 534

O înregistrare video cu Oscar Pistorius, în care acesta a reconstituit momentele în care a ucis-o pe iubita sa, a fost difuzată, duminică, în Australia, transmite AFP.

Acest filmuleţ, difuzat de postul australian Channel 7, prezintă varianta campionului paralimpic cu privire la crima din 2013.

Pistorius este judecat pentru crimă, din data de 3 martie, la Pretoria. El a susţinut încă de la început că a împuşcat-o pe iubita sa Reeva Steenkamp din greşeală, crezând că era vorba de un hoţ ascuns în toaletă. Acuzarea susţine însă că sportivul s-a certat cu Steenkamp înainte de a o ucide.

În înregistrarea video, Pistorius poate fi văzut deplasându-se pe picioare fără ajutorul protezelor, cu braţul întins în faţă, arătând cum a tras cu arma în uşa toaletei. Sud-africanul poartă în imagini pantaloni scurţi.


În alte imagini, Oscar Pistorius poate fi văzut intrând în dormitor pentru a-şi pune protezele şi apoi revenind la locul în care a împuşcat-o pe Steenkamp pentru a o ajuta pe femeie. În aceste imagini, rolul Reevei Steenkamp este interpretat de sora lui Pistorius, Aimee.


Postul australian nu a precizat de unde a obţinut imaginile, dar l-a intervievat pe realizatorul acestora, americanul Scott Roder.

Oscar Pistorius, 27 de ani, riscă o pedeapsă de 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat că a ucis-o cu premeditare pe Reeva Steenkamp, un fotomodel de 29 de ani, cu care avea o relaţie de trei luni, când a împuşcat-o, la 14 februarie 2013.

Citeşte şi:

Oscar Pistorius, tratat de psihiatri şi psihologi. Suferă de tendinţe sinucigaşe după moartea Reevei Stenkamp


Citeşte mai multe despre:

Oscar Pistorius Australia
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati