Organizația Maritimă Internațională a ONU (IMO) urmează să evacueze peste 11.000 de marinari care au rămas blocați în Golf din cauza războiului din Iran, scrie BBC. Secretarul general al IMO, Arsenio Dominguez, a declarat că "operațiunea de amploare" va fi desfășurată în cooperare cu Iranul, Omanul, SUA, alte state de coastă din regiune și industria maritimă.
"Am obținut garanțiile de siguranță necesare și am verificat temeinic condițiile pentru navigația în siguranță, pentru a sprijini aceste operațiuni", a adăugat el.
Un acord preliminar a fost semnat săptămâna trecută pentru încetarea conflictului, însă atât SUA, cât și Iranul continuă să aibă divergențe privind detaliile memorandumului de înțelegere. SUA au afirmat că memorandumul include garanții că programul iranian de arme nucleare va fi supus inspecțiilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).
Președintele american Donald Trump a scris marți pe rețelele sociale: "Iranul a acceptat pe deplin și complet cel mai înalt nivel de inspecții nucleare pentru mult timp de acum înainte (la infinit!!!). Acest lucru va asigura "onestitatea nucleară"".
Cu puțin timp înainte de mesajul lui Trump, Iranul a transmis că organismul de supraveghere al ONU nu va putea inspecta siturile nucleare bombardate de SUA și Israel anul trecut.
Ca reacție, un oficial american a spus: "Iranienii au acceptat inspecții solide ale AIEA asupra programului lor de arme nucleare. Regimul iranian va spune ceea ce trebuie să spună pentru publicul intern".
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat marți, în timpul unei vizite în Pakistan, că Iranul "nu va negocia niciodată cu nimeni, în nicio circumstanță, despre capacitățile noastre defensive".
Totodatpă, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a spus, într-o conferință de presă comună cu Pezeshkian, că rachetele balistice nu au fost discutate între SUA și Iran și că acestea "nu sunt deloc pe masă". El a adăugat că în memorandum nu există nicio mențiune privind rachetele balistice și a spus că vrea să clarifice acest lucru "fără nicio ambiguitate".
Secretarul de stat american Marco Rubio a început marți vizitele diplomatice în Golf, prima oprire fiind în Emiratele Arabe Unite. El urmează să viziteze și Kuweit și Bahrain, țări care găzduiesc baze militare americane, pentru a discuta acordul cu Teheranul.
Secretarul de stat a avertizat marți că nicio țară nu are dreptul să impună taxe de trecere în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul a încercat să introducă taxe pentru navele care tranzitează zona. "Este o cale navigabilă internațională. Nicio țară nu are voie să perceapă taxe sau tarife pe o cale navigabilă internațională. Aceasta este legislația internațională existentă", a spus el la sosirea în Emiratele Arabe Unite. "Nu cred că trebuie să convingem pe cineva din această regiune în această privință. Cred că toate țările din regiune ar fi de acord cu noi."
Evacuarea marinarilor blocați depinde de menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz
Secretarul general al IMO, Arsenio Dominguez, a declarat că acordul pentru ajutorarea acestora reprezintă "un pas decisiv spre restabilirea securității maritime și spre încheierea atacurilor inacceptabile împotriva transportului civil". "După luni de greutăți și suferință pentru mii de navigatori nevinovați și după un impact negativ asupra întregii lumi, salut cu profundă satisfacție acordul de pace încheiat între Statele Unite și Iran", a spus el.
Ca parte a planului de evacuare al IMO, ar putea fi folosite două rute temporare prin strâmtoare, iar navele vor fi contactate individual pentru instrucțiuni suplimentare, potrivit unei notificări transmise navigatorilor de Oman și furnizate de IMO.
IMO a anunțat că va publica zilnic un raport privind numărul navelor care părăsesc regiunea în siguranță.
După 28 februarie, când au început atacurile împotriva Iranului, țara a închis practic strâmtoarea, ceea ce a făcut ca prețurile globale ale petrolului să depășească 100 de dolari, adică aproximativ 75 de lire sterline, pentru un baril de țiței Brent. Închiderea strâmtorii a blocat, de asemenea, transporturile de energie și de mărfuri esențiale, precum îngrășămintele.
Până acum, cel puțin 172 de nave au trecut prin Strâmtoarea Ormuz redeschisă, inclusiv 42 de nave doar sâmbătă, potrivit unor noi date ale companiei de informații maritime Kpler. Numărul navelor care au tranzitat zona începând cu 18 iunie, ziua de după semnarea acordului, este încă mult sub media de dinaintea conflictului, de aproximativ 138 de traversări pe zi. Datele de urmărire a navelor analizate de BBC Verify arată că peste 200 de petroliere par să aștepte marți în interiorul strâmtorii.