Gardienii Revoluției, armata ideologică a Iranului, a sechestrat, miercuri, o navă „suspectată” de contrabandă cu combustibil, cu 16 membri ai echipajului străini la bord, a relatat presa de stat preluată de AFP și Agerpres. Forţele iraniene anunţă în mod regulat reţinerea de nave care transportă ilegal combustibil în zonă.
„Marina IRGC a confiscat o navă care transporta 4 milioane de litri de combustibil de contrabandă cu 16 membri ai echipajului non-iranieni la bord”, a relatat televiziunea de stat, citându-l pe generalul Abbas Gholamshahi, comandant al IRGC.
Postul de televiziune nu a dat nicio informaţie despre navă sau naţionalităţile echipajului său.
Incidentul a avut loc „în apele Golfului Persic, în timp ce petrolierul încerca să părăsească apele teritoriale iraniene”, a precizat postul citat.
Preţul combustibilului din Iran este printre cele mai mici din lume, ceea ce face şi mai profitabil traficul către alte ţări.
Pe 13 decembrie, Iranul a confiscat un petrolier în Golful Oman, precizând că la bord se aflau 18 membri ai echipajului din India, Sri Lanka şi Bangladesh.