Antena 3 CNN Externe Israelul şi NATO au încheiat un acord pentru intensificarea cooperării militare

Israelul şi NATO au încheiat un acord pentru intensificarea cooperării militare

Israelul şi NATO au încheiat un acord pentru intensificarea cooperării militare
02 Dec 2008   •   18:45

NATO şi Israelul au semnat un acord care prevede intensificarea cooperării militare în combaterea terorismului, informează AFP.
Un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice a declarat:? Am actualizat şi consolidat programul individual de cooperare semnat de NATO şi Israel în octombrie 2006?. Acesta a mai precizat că în acord se concentrează mai ales pe "combaterea terorismului şi de organizarea de manevre militare comune".
Tzipi Livni, ministrul israelian de Externe, s-a întâlnit ,marţi, la Bruxelles, cu omologii din cadrul NATO şi din ţările arabe care participă la "Dialogul mediteraneean". Acesta a salutat "consolidarea legăturilor politice şi de securitate" între Israel şi NATO.
În ocrombrie 2007, un acord similar a fost semnat de oficialii NATO şi de cei din Egipt. "Chiar dacă în cazul Egiptului cooperarea militară se referă şi la combaterea terorismului, fiecare dintre programe este adaptat nevoilor specifice ale statelor semnatare", a adăugat oficialul NATO.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: NATO
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close