Antena 3 CNN Externe Joe Biden, primul mesaj după ce a fost depistat pozitiv cu COVID

Joe Biden, primul mesaj după ce a fost depistat pozitiv cu COVID

Președintele Joe Biden a postat pe Twitter primul mesaj după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Joe Biden, primul mesaj după ce a fost depistat pozitiv cu COVID
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    21 Iul 2022   •   21:28

”Prieteni, cred că ați auzit: în această dimineață am fost testat pozitiv pentru COVID-19. Dar sunt vaccinat cu schema completă, și am și cele două rapeluri, așa că simptomele sunt ușoare.

Chiar apreciez că sunteți preocupați de sănătatea mea, dar mă simt bine și continui să lucrez. 

Păstrați-vă credința. Totul va fi bine”, a spus Joe Biden.

Biden a început să ia Paxlovid, o pastilă antivirală care poate reduce riscul de spitalizare pentru persoanele care sunt testate pozitiv pentru COVID, a precizat secretarul de presă.

Biden va lucra în izolare până când va fi testat negativ pentru virus, a precizat Jean-Pierre.

”Casa Albă va furniza zilnic informații actualizate cu privire la starea președintelui, pe măsură ce acesta continuă să își îndeplinească toate atribuțiile funcției în timp ce se află în izolare. Conform protocolului standard pentru orice caz pozitiv la Casa Albă, unitatea medicală a Casei Albe va informa toate persoanele apropiate președintelui în cursul zilei de astăzi, inclusiv membrii Congresului și membrii presei care au interacționat cu președintele în timpul deplasării de ieri.

Ultimul test anterior al președintelui pentru COVID a fost efectuat marți, când a avut un rezultat negativ”, se arată în declarația de presă a Casei Albe.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close