Antena 3 CNN Externe Kievul acuză Ungaria că i-a torturat pe cei 7 angajați de bancă ucraineni pe care i-a arestat. Budapesta a păstrat aurul și banii

Kievul acuză Ungaria că i-a torturat pe cei 7 angajați de bancă ucraineni pe care i-a arestat. Budapesta a păstrat aurul și banii

A.D.
2 minute de citit Publicat la 15:52 09 Mar 2026 Modificat la 15:52 09 Mar 2026
40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro şi 9 kilograme de aur confiscate de Ungaria de la bancherii ucraineni
Imagine cu cele 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro şi 9 kilograme de aur, confiscate de Ungaria de la bancherii ucraineni. Foto: Profimedia Images

Diplomaţia ucraineană şi-a exprimat luni indignarea faţă de relele tratamente aplicate celor şapte angajaţi bancari ucraineni, arestaţi săptămâna trecută în Ungaria, dintre care unul a trebuit să fie internat în spital după ce i s-a administrat, prin constrângere, o injecţie cu medicamente, relatează France Presse. citată de Agerpres.

Aceşti angajaţi ai unei bănci publice ucrainene, care transportau 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro şi 9 kilograme de aur din Austria, au fost arestaţi joi în Ungaria, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete pentru "spălare de bani".

Ei au fost expulzaţi vineri, dar fondurile, transportate în timpul unei "deplasări de rutină", potrivit băncii ucrainene Oschadbank, nu le-au fost returnate.

Aceşti angajaţi "au stat încătuşaţi timp de 28 de ore", "au fost legaţi la ochi în timpul transportării lor", "le-au fost confiscate obiectele personale" şi au fost privaţi de posibilitatea de a informa rudele, ambasada Ucrainei în Ungaria sau angajatorul despre reţinerea lor şi locul în care se aflau", a indicat Ministerul de Externe ucrainean luni.

Unuia dintre ei, bolnav de diabet, "i-a fost injectată cu forţa un medicament care i-a provocat o creştere bruscă a glicemiei şi hipertensiune arterială şi a trebuit să fie spitalizat", a adăugat ministerul.

Potrivit diplomaţiei ucrainene, persoanele arestate au fost supuse unor "presiuni psihologice şi fizice".

Kievul, care l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei Ungariei în Ucraina, a recomandat cetăţenilor săi să evite călătoriile în Ungaria şi a declarat că îşi rezervă dreptul de a "răspunde în mod adecvat" la aceste încălcări.

Kievul a acuzat vineri guvernul premierului Viktor Orban că a luat ostatici” șapte angajați ai unei bănci ucrainene la Budapesta.

"La Budapesta, autorităţile ungare au luat ostatici şapte cetăţeni ucraineni", toţi angajaţi ai băncii de stat Oschadbank, a scris Andrii Sîbiga pe X.

"Acesta este terorism de stat şi extorcare" comisă de Ungaria, a denunţat ministrul, afirmând că a trimis deja o notă oficială prin care solicită "eliberarea imediată" a compatrioţilor săi.

Oschadbank a declarat într-un comunicat că două dintre vehiculele sale au transportat joi "35 de milioane de euro şi 9 kg de aur" de la Raiffeisen Bank din Austria, "în conformitate cu reglementările internaţionale de transport şi procedurile vamale europene în vigoare".

Incidentul a escaladat şi mai mult tensiunile între cele două ţări.

Conflictul dintre premierul Ungariei, Viktor Orban, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a amplificat, cei doi făcând schimburi de ameninţări în disputa privind tranzitul petrolului rusesc către Ungaria şi blocarea de către Budapesta a miliardelor de euro din ajutorul european destinat Kievului.

Deşi este ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, Ungaria şi-a consolidat legăturile cu Moscova de la invazia declanşată de Rusia în Ucraina în februarie 2022. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close