Antena 3 CNN Externe Kofi Annan: S-a ajuns la un acord privind tranziţia politică în Siria. Vor fi cooptaţi şi membri ai actualului regim

Kofi Annan: S-a ajuns la un acord privind tranziţia politică în Siria. Vor fi cooptaţi şi membri ai actualului regim

Kofi Annan: S-a ajuns la un acord privind tranziţia politică în Siria. Vor fi cooptaţi şi membri ai actualului regim
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
30 Iun 2012   •   21:50

Membrii comunităţii internaţionale, reuniţi la Geneva, au ajuns la un acord privind tranziţia politică în Siria, însă din guvernul de tranziţie vor putea face parte şi membri ai actualului regim, anunţă emisarul internaţional Kofi Annan, citat de CNN.
   
Prima măsură va fi un nou angajament al regimului sirian şi al opoziţiei în sensul încetării ostilităţilor şi implementării planului în şase puncte elaborat de Kofi Annan.
   
Ulterior, va fi format un guvern de tranziţie, din care vor putea face parte şi membri ai actualului regim. "Componenţa guvernului va fi decisă de sirieni", a precizat Kofi Annan.
   
"Suntem hotărâţi să lucrăm împreună, urgent şi intens, pentru încetarea violenţelor şi a abuzurilor şi pentru lansarea unui proces politic decis de sirieni care să conducă la o tranziţie care să respecte aspiraţiile legitime ale poporului sirian", a subliniat Annan la Geneva, unde s-a desfăşurat reuniunea Grupului de acţiune pentru Siria.
   
Regimul Bashar Al-Assad este îndemnat să elibereze deţinuţii politici şi să permită accesul jurnaliştilor în Siria.
   
În deschiderea reuniunii, Annan avertiza că membrii comunităţii internaţionale vor purta o parte din responsabilitate pentru victimele din Siria dacă vor rămâne divizaţi în privinţa soluţionării crizei.
   
Reuniunea Grupului de acţiune privind Siria a început sâmbătă, la Geneva, cu o întârziere de două ore din cauza consultărilor prealabile. La reuniune participă reprezentanţii SUA, Chinei, Rusiei, Franţei şi Marii Britanii, cei al Irakului, Kuwaitului, Qatarului şi Turciei, secretarii generali ai Ligii Arabe şi ONU şi Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe. Kofi Annan avertiza că un eşec al reuniunii de la Geneva ar face "ireversibilă" spirala violenţelor, în timp ce Marea Britanie acuzase Rusia şi China că blochează un acord în sensul iniţierii tranziţiei democratice la Damasc.
   
În cele peste 15 luni de revolte, acţiuni de reprimare şi conflicte armate, bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 15.800 de morţi, majoritatea civili, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
  

×
Subiecte în articol: Kofi Annan Siria
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close