Antena 3 CNN Externe Londra: Proxeneţi arestaţi pentru că au încercat să vândă virginitatea unor tinere

Londra: Proxeneţi arestaţi pentru că au încercat să vândă virginitatea unor tinere

Londra: Proxeneţi arestaţi pentru că au încercat să vândă virginitatea unor tinere
Sursa foto: Foto: abc.net.au
15 Sep 2010   •   17:42

Patru proxeneţi au fost arestaţi, miercuri, la Londra pentru că au încercat să scoată la vânzare virginitatea unor tinere, o parte minore, la petreceri organizate pentru oameni de afaceri arabi, anunţă The Independent.

Inculpaţii au încercat să organizeze petreceri luxoase, la care vroiau să aducă tinere ce urmau să întreţină relaţii sexuale cu invitaţii şi două minore de 13 ani care să danseze lasciv. Cea mai mare sumă oferită pentru virginitatea unei fete s-ar fi ridicat la 150.000 de lire sterline.

Cei patru şi-ar mai fi oferit serviciile în scris, şi şeicului Mihammed Al Maktoum, proprietarul hotelului Jumeirah Carlton din centru capitalei britanice.

Poliţiştii i-au prins în flagrant pe membrii reţelei, la un hotel din Londra, unde urmau să organizeze o petrecere. Astfel, Mahrookh Jamali (41 de ani), mamă a patru copii, a fost condamnată la doi ani şi nouă luni de închisoare, Fatima Hagnegat (24 de ani), cea care recruta fetele, a fost condamnată la doi ani şi jumătate, Sara Bordbar a fost condamnată la doi ani şi trei luni, iar Rasoul Gholampour (30 de ani), la doi ani şi nouă luni.

Alături de aceste arestări, au mai fost identificate şi recuperate şase fete, cu vârste între 14 şi 22 de ani.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: proxeneti Londra
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close