Antena 3 CNN Externe Ţara din Europa care a semnat un acord uriaş de producţie de gaze

Ţara din Europa care a semnat un acord uriaş de producţie de gaze

Acord de 8 miliarde de dolari între companiile Eni şi National Oil Corporation pentru producţia de gaze.

Ţara din Europa care a semnat un acord uriaş de producţie de gaze
Sursa foto: Pixabay.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Ian 2023   •   21:18

Compania italiană din sectorul energiei Eni şi National Oil Corporation (NOC) din Libia au semnat recent un acord de producţie de gaze de 8 miliarde de dolari, menit să stimuleze aprovizionarea cu energie către Europa, transmite Reuters.

Acest acord urmăreşte creşterea producţiei de gaze pentru piaţa internă libiană, precum şi a exporturilor, prin dezvoltarea a două zăcăminte de gaze offshore.

Producţia va începe în 2026 şi va atinge un platou de 750 de milioane de picioare cubice pe zi (peste 21 milioane de metri cubi pe zi), a transmis Eni într-un comunicat.

Citeşte şi: România, alături de alte trei țări, cere Comisiei Europene să finanțeze livrări de gaz suplimentar din Azerbaidjan

Acordul pentru producţia de gaze are o durată de 25 de ani

"Acest acord va permite investiţii importante în sectorul energetic al Libiei, contribuind la dezvoltarea locală şi la crearea de locuri de muncă, întărind în acelaşi timp rolul Eni ca operator principal în ţară", a declarat directorul general al companiei italiene, Claudio Descalzi.

Italia a devenit deja un lider în aprovizionarea cu gaze din Algeria, construind acolo un nou parteneriat strategic care include investiţii pentru a ajuta compania energetică de stat Sonatrach să inverseze anii de scădere a producţiei.

×
Subiecte în articol: Italia gaze zacamant producţie de gaze
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close