Timp de mai bine de un an, Donald Trump a susținut în discuțiile private cu consilierii săi că Ucraina pierde războiul. În ultimele săptămâni, însă, președintele și-a exprimat însă un optimism reînnoit în privința Ucrainei și a președintelui ei, Volodimir Zelenski, potrivit unor persoane care au discutat cu el. Acestea afirmă că Trump a fost impresionat de rezistența lui Zelenski și de felul în care Ucraina a dus lupta adânc pe teritoriul Rusiei, scrie WSJ, marți.
Schimbarea vine după mai multe întâlniri desfășurate cu ocazia unor summituri internaționale, în care președintele ucrainean a încercat să îl atragă de partea sa pe Trump, au declarat sursele. Discuțiile au făcut parte dintr-un efort coordonat al liderilor europeni pentru îmbunătățirea relației dintre cei doi.
Trump a ajuns să admire industria ucraineană a dronelor, în special capacitatea sa de a apăra țara împotriva acelorași tipuri de aparate cu care se confruntă acum SUA în războiul cu Iranul, potrivit surselor.
Un oficial de rang înalt al administrației a declarat că lui Trump îi plac învingătorii, iar Zelenski începe să pară unul în ochii președintelui american.
„Am ajuns, de fapt, să avem o relație bună. Greu de crezut, nu?”, a declarat Trump în timpul unei întâlniri cu Zelenski desfășurate în iulie, în Turcia.
O schimbare remarcabilă de atitudine
Este o schimbare remarcabilă pentru Zelenski, a cărui relație cu Trump părea cândva iremediabil compromisă. Anul trecut, Trump l-a numit dictator, i-a criticat conducerea și l-a admonestat în timpul unei întâlniri tensionate în Biroul Oval.
La câteva zile după acea întâlnire, Trump a suspendat întregul ajutor militar și schimbul de informații cu Ucraina, iar ulterior s-a opus trimiterii unui nou sprijin către țara aflată sub presiunea războiului.
Următorul test pentru relația dintre cei doi va avea loc marți, când se vor întâlni la Washington pentru prima dată din octombrie. Zelenski, care se va afla în capitala americană pentru funeraliile senatorului republican Lindsey Graham, urmează să viziteze Casa Albă.
Rămâne de văzut dacă noua apreciere a lui Trump pentru Zelenski va dura. Persoane apropiate președintelui american au remarcat că opiniile sale se pot schimba rapid și au adăugat că Vladimir Putin s-a dovedit în trecut eficient în a-și susține poziția în fața lui Trump și a unora dintre consilierii săi.
Un oficial de la Casa Albă a declarat că președintele și echipa sa se angajează să joace un rol constructiv în încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina și să discute cu ambele părți. Trump este optimist că se poate ajunge la un acord de pace, a spus oficialul.
Trump a revenit la putere ca adversar al implicării SUA în conflicte externe și cu un profund scepticism față de Ucraina. El susținuse că ar putea pune capăt războiului în 24 de ore, dar între timp și-a recunoscut frustrarea provocată de incapacitatea de a face acest lucru.
La începutul celui de-al doilea mandat, Trump considera că Zelenski nu apreciază suficient sprijinul american, potrivit consilierilor. Relația dificilă dintre cei doi a devenit vizibilă în fața camerelor de televiziune în timpul întâlnirii din Biroul Oval din februarie 2025.
Incidentul tensionat a declanșat o campanie de câteva luni a liderilor europeni și a republicanilor din Congres, printre care și Graham, pentru repararea relației.
Oficialii americani estimează că Putin nu și-a schimbat obiectivul strategic de a supune Ucraina, în ciuda pierderilor uriașe suferite pe câmpul de luptă și a intensificării atacurilor ucrainene cu drone, care au ajuns până în Siberia.
Trump credea inițial că armata rusă va copleși Ucraina, potrivit oficialului de rang înalt al administrației. Acum, însă, președintele american îl privește pe Putin într-o lumină mai puțin favorabilă, potrivit unor persoane familiarizate cu opiniile sale.
Trump i-a spus lui Putin că dorește încheierea războiului, invocând numărul mare al victimelor de ambele părți.
Cum a ajuns Trump să-și schimbe părerea față de ucraineni
Opiniile lui Trump asupra războiului au fost influențate și prin mijloace mai puțin convenționale.
Luna trecută, el a fost impresionat de boxerul ucrainean de categorie grea Oleksandr Usik, în timpul unei întâlniri în Biroul Oval organizate înaintea unei gale UFC la Casa Albă.
Usik i-a spus lui Trump că ucrainenii sunt luptători și învingători, potrivit unor persoane familiarizate cu discuția.
Boxerul i-a oferit lui Trump o mănușă de box semnată, iar cei doi au descoperit că împărtășesc admirația pentru Muhammad Ali, care s-a născut în aceeași zi cu Usik.
Vorbind într-o engleză stricată, Usik a povestit că familia sa trăiește sub bombardamente la Kiev. La un moment dat, Trump l-a întrebat care este diferența dintre ruși și ucraineni.
Usik și-a arătat capul și apoi inima și a spus că acolo se află diferențele, potrivit persoanelor familiarizate cu întâlnirea.
Trump a discutat recent și cu Laura Loomer, o activistă și propagandistă republicană, care a renunțat la criticile sale îndelungate la adresa Ucrainei după ce a călătorit la Kiev și l-a intervievat pe Zelenski.
Trump și Loomer au vorbit de mai multe ori la telefon de la întoarcerea acesteia. Ea și-a explicat schimbarea de poziție afirmând că fusese indusă în eroare de propaganda rusă și l-a lăudat pe Zelenski drept „lider pe timp de război” și „aliat esențial”.
În timpul interviului acordat lui Loomer, Zelenski a vorbit despre un moment de cotitură în relația sa cu Trump, când cei doi au discutat la Vatican anul trecut, cu ocazia funeraliilor Papei Francisc.
Zelenski a descris întâlnirea drept un moment istoric în care cei doi lideri „au schimbat relația în 15-20 de minute”. El a afirmat că i-a vorbit lui Trump despre pierderile de vieți omenești care ar continua în lipsa unui acord de încetare a focului cu Rusia.
Și alți lideri europeni, printre care secretarul general al NATO, Mark Rutte, și președintele Finlandei, Alexander Stubb, au discutat frecvent cu Trump despre avantajele sprijinirii Ucrainei.
La o cină privată organizată cu ocazia summitului NATO de la începutul acestei luni, Graham a rostit un elogiu la adresa secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, în timp ce încerca să convingă administrația să susțină un proiect de lege privind sancțiuni și tarife împotriva Rusiei, promovat de el în Congres.
Casa Albă și-a exprimat ulterior sprijinul pentru o versiune revizuită a proiectului.
Drone și rachete
Trump a anunțat la summit că SUA ar putea acorda Ucrainei o licență pentru producerea interceptoarelor destinate sistemelor Patriot și și-a exprimat interesul pentru cooperarea cu Ucraina în domeniul fabricării dronelor.
Pe parcursul războiului, Ucraina s-a transformat într-o putere importantă în producția de drone militare. Potrivit datelor guvernului ucrainean, țara a trecut de la aproximativ 5.000 de drone produse anual în 2022 la câteva milioane pe an în 2026.
Dependența puternică de drone a ajutat Ucraine să schimbe cursul luptelor împotriva Rusiei, în ciuda avantajului acesteia în privința efectivelor și a capacității industriale.
Trump a afirmat în privat că este impresionat de eficiența cu care Ucraina folosește dronele în război, potrivit unor oficiali ai administrației familiarizați cu opiniile sale.
Ucrainenii s-au apărat împotriva dronelor kamikaze Shahed fabricate în Iran, contracarând tipurile de atacuri cu care armata americană și aliații săi se confruntă acum în Orientul Mijlociu, în condițiile reducerii stocurilor de mijloace de apărare antiaeriană.
În weekend, Ucraina a atacat nave care transportau armament din Iran către Rusia prin Marea Caspică, demonstrând o nouă capacitate de a lovi o rută esențială de aprovizionare dintre regimul de la Teheran și unul dintre cei mai importanți parteneri militari ai săi.
Această acțiune ar putea spori și mai mult aprecierea lui Trump pentru capacitățile militare ale Ucrainei.