Bad Bunny a scris istorie la Super Bowl în cadrul unui show incendiar. Artistul premiat cu Grammy a devenit primul cântăreţ latino care a concertat în pauza meciului. Alături de el pe scenă au urcat superstaruri precum Lady Gaga, Ricky Martin sau Pedro Pascal. Artistul a transmis şi un mesaj puternic. Bad Bunny a urcat pe scenă cu o minge de fotbal pe care scria "America, împreună". Președintele Donald Trump, care nu a participat la Super Bowl și a urmărit meciul din Florida, a criticat prestația lui Bad Bunny și a spus că spectacolul a fost „absolut groaznic” și că „nimeni nu înțelege un cuvânt”, din ce spune rapperul portorican.
Bad Bunny, al cărui album „Debí Tirar Más Fotos” a câştigat premiul Albumul Anului la Grammy Awards din acest an, a criticat deschis politicile de deportare ale lui Trump şi a susţinut-o în mod deschis pe Kamala Harris în cursa prezidenţială din 2024.
Lady Gaga dancing with Bad Bunny at the Super Bowl. pic.twitter.com/WzZwbc1Sif
— LⱯDY GⱯGⱯ NOW? (@ladygaganownet) February 9, 2026
Cu câteva săptămâni înainte de Super Bowl, Trump a ripostat la adresa lui Bad Bunny, calificând alegerea acestuia ca artist pentru pauza Super Bowl drept „absolut ridicolă”.
? ARREPIADO!! Bad Bunny no #Superbowl pic.twitter.com/WN9wRl954F
— Pop Mídia BR (@midiabr_) February 9, 2026
Duminică, preşedintele şi-a reînnoit atacurile la adresa artistului portorican. „Spectacolul din pauza Super Bowl este absolut groaznic, unul dintre cele mai proaste din toate timpurile!”, a scris Trump pe Truth Social după încheierea spectacolului din pauză. „Nu are niciun sens, este o jignire la adresa măreţiei Americii şi nu reprezintă standardele noastre de succes, creativitate sau excelenţă.”
Bad Bunny, născut Benito Antonio Martínez Ocasio, a electrizat scena duminică seară cu multe dintre cele mai mari hituri ale sale, imagini puternice și trimiteri teatrale la cântece și simboluri din întregul său catalog în limba spaniolă. Mai multe vedete uriașe, inclusiv Lady Gaga și Ricky Martin, au avut apariții surpriză.
În timpul momentului său, Bad Bunny a transmis un mesaj de unitate, extinzând sensul expresiei „God bless America” astfel încât să includă toate națiunile de pe continentul american, de la Chile la Canada. „Dumnezeu să binecuvânteze America, fie că e Chile, Argentina”, a spus Bad Bunny, înainte să continue enumerând peste 20 de țări din America de Nord și de Sud și să afișeze steagurile multora dintre ele.
El a stat lângă steagul SUA și steagul Puerto Rico, un teritoriu al Statelor Unite. De asemenea, a afișat un mesaj scris pe o minge de fotbal american, pe care scria: „Together we are America” („Împreună suntem America”).
Președintele a criticat atât limbajul, cât și coregrafia reprezentației. „Nimeni nu înțelege un cuvânt din ce spune tipul ăsta”, a scris Trump pe Truth Social, adăugând că dansul a fost „dezgustător”, mai ales pentru copiii mici care priveau din SUA și din întreaga lume.
Echipa Seattle Seahawks a câştigat al doilea Super Bowl din istoria sa
Echipa Seattle Seahawks a câştigat al doilea Super Bowl din istoria sa, învingând cu scorul de 29-13 formaţia New England Patriots, duminică, la Santa Clara (California), în marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL).
Seahawks s-a bazat pe o apărare neobosită pentru a înăbuşi puternica ofensivă a adversarei sale. Meciul, care a rămas strâns pentru o mare parte a primei reprize, fără "touchdonwn"-uri (9-0 pentru Seattle), a explodat în partea a doua, culminând cu o prestaţie dominantă a jucătorilor lui Seahawks, care au obţinut în final un succes meritat.