Antena 3 CNN Externe Mapamond Compania aeriană care angajează piloți cu experiență, dar care să nu decoleze niciodată. Salariul e de 100.000 de dolari pe an

Compania aeriană care angajează piloți cu experiență, dar care să nu decoleze niciodată. Salariul e de 100.000 de dolari pe an

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:13 06 Mai 2026 Modificat la 10:20 06 Mai 2026
avioane pe aeroportul heathrow din londra
Cetățenii cu dublă cetățenie vor fi, pentru British Airways angajează piloți cu experiență ca să ruleze avioane de mari dimensiuni între terminalele aeroportului Chicago O’Hare.. FOTO: Hepta

British Airways angajează piloți cu experiență ca să ruleze avioane de mari dimensiuni între terminalele aeroportului Chicago O’Hare, acesta fiind unul dintre cele mai neobișnuite joburi din aviație. Postul oferă un salariu atractiv, de până la 100.000 de dolari pe an, fără ca piloții să decoleze vreodată, scrie Euronews.

Un nou rol lansat pentru piloți a fost descris drept "unul dintre cele mai de nișă joburi de pilotaj". British Airways caută în prezent piloți pentru aeavioane de mari dimensiuni, însă candidații selectați nu vor decola și nici nu vor ateriza avioanele. De fapt, compania aeriană britanică este în căutarea unor piloți cu experiență care să ruleze pur și simplu aeronavele între terminalele aeroportului internațional Chicago O’Hare, din Statele Unite.

Rolul neobișnuit l-a determinat pe Ben Schlappig, expert în companii aeriene, hoteluri și programe de loialitate, fondator al publicației One Mile at a Time, să îl numească un job "de nișă", iar descrierea pare cât se poate de potrivită.

Postul, publicat pe site-ul de cariere al British Airways, oferă un salariu cuprins între 90.000 de dolari, echivalentul a aproximativ 76.995 de euro, și 100.000 de dolari, adică aproximativ 85.551 de euro, însă piloții nu vor părăsi niciodată solul.

Printre cerințele pentru acest rol se numără "experiență recentă în operarea aeronavelor Boeing 777 sau 787, în calitate de comandant sau copilot", precum și "disponibilitatea de a învăța și de a se adapta procedurilor operaționale standard ale British Airways" și "un grad ridicat de cunoaștere a procedurilor de pe aeroportul Chicago O’Hare".

Pe principalul aeroport din Chicago, zborurile British Airways sosesc la Terminalul 5, dar pleacă de la Terminalul 3. Asta înseamnă că sunt necesari piloți experimentați pentru a rula avioanele între cele două terminale.

Deși un astfel de job nu este complet nemaiîntâlnit, el rămâne unul neobișnuit

În majoritatea aeroporturilor, echipele de la sol folosesc vehicule speciale pentru a deplasa aeronavele. Din mai multe motive însă, la O’Hare este considerat mai eficient și mai sigur ca avioanele să fie mutate folosindu-și propriile motoare.

Deloc surprinzător, salariul pentru acest rol de rulare la sol este mai mic decât cel al unor piloți mai puțin experimentați angajați de marile companii aeriene din Statele Unite.

Potrivit datelor ATP Flight School, companii precum American Airlines și United Airlines oferă salarii de început de peste 117.000 de dolari, echivalentul a aproximativ 100.094 de euro.

Cine ar accepta un astfel de job?

"Presupun că, dacă ești recent pensionat, nu ai trecut controlul medical sau te afli într-o situație similară, ar putea fi un rol interesant", a spus Schlappig.

Deși postul pare foarte nou, el nu este, de fapt, o premieră. "Angajăm piloți locali, foarte bine calificați, pentru a repoziționa aeronavele noastre între Terminalul 5 și Terminalul 3 de când ne-am mutat operațiunile de plecare la Terminalul 3, în 2024", a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Euronews Travel.

British Airways operează în prezent zboruri directe zilnice între Londra Heathrow și Chicago și caută să își extindă oferta de zboruri lung-curier către Statele Unite și alte destinații.

Din sezonul de iarnă 2026, compania va crește numărul zborurilor către New Orleans la patru pe săptămână, cursele către Baltimore vor deveni zilnice, iar Houston va avea 12 zboruri săptămânale.

Compania aeriană speră ca, până la finalul acestui an, să își extindă rețeaua internațională de zboruri lung-curier cu 9%, prin creșterea numărului de curse operate.

De asemenea, British Airways adaugă două noi destinații directe: Melbourne, în Australia, și Colombo, în Sri Lanka.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close