Fidel Castro are un nepot care nu are nimic în comun cu imaginea de revoluționar. În loc de verdele kaki al uniformei, Sandro Castro poartă tricouri ale echipei Real Madrid. Conduce un Mercedes-Benz și zboară în avioane private. Tânărul e creator de conținut online, cu aproape 115.000 de urmăritori pe Instagram. Postează provocări virale, iubește pisicile și berea Cristal, scrie El Pais.
Unii îl consideră o caricatură a ceea ce a fost odată o ideologie. Alții spun că Sandro e doar un produs firesc al unui proiect social cubanez eșuat. Există și voci care cred că ar putea deveni chiar supapa care va declanșa, în final, schimbarea în Cuba.
Cert este că Sandro Castro este astăzi cel mai analizat membru în viață al familiei, iar imaginea lui, cu telefonul în mână, pare opusul absolut al moștenirii lăsate de bunicul său.
Sandro are 33 de ani și s-a născut când Fidel avea deja 65 și era încă în formă fizică, avertiza poporul cubanez că urmează vremuri grele, dar că țara va ști să înfrunte criza.
Sandro s-a născut și a crescut într-o țară cu pene de curent, lipsuri alimentare, criza balseros (cubanezi care fugeau cu bărci improvizate), revoltele din 11 iulie și mii de prizonieri politici. A fost martorul celei mai mari emigrări din istoria recentă a Cubei.
Pe 5 decembrie, când Sandro își sărbătorește ziua de naștere, o face în contrast total cu artistul Luis Manuel Otero Alcántara, aflat în închisoare. Ascultă Bebeshito și Bad Bunny, iar într-unul dintre videoclipurile sale a folosit o replică a rapperului portorican: „Aplauze pentru mama și tata, chiar au dat lovitura.” Urmăritorii i-au răspuns imediat: „Și încă un rând de aplauze pentru bunicul — el a distrus țara.”
Sandro este fiul Rebeccăi Arteaga și al lui Alexis Castro Soto del Valle, inginer în telecomunicații și unul dintre cei cinci fii ai lui Fidel cu Dalia Soto del Valle - femeia care i-a stat alături până la moarte. Despre familia Castro se știe foarte puțin, deoarece liderul cubanez a vrut, încă de la începutul puterii, să păstreze discreția asupra privilegiilor lor. Se spune chiar că familia sa a interacționat foarte puțin cu cea a fratelui său, Raúl.
Potrivit profesorului de istorie cubaneză Sergio López Rivero, această secretomanie a fost parte esențială în construirea mitului revoluționar din Cuba. Nu era doar o măsură de protecție, ci o formă de legitimare a regimului, construită pe „încredere și certitudine”.
Puțini cubanezi știu cum arată Cuba din interiorul complexului Punto Cero, dar mulți și-o imaginează. Complexul rezidențial se află în cartierul Playa din Havana, unde locuiește și Sandro.
Fosta parteneră a unchiului lui Sandro, Idalmis Menéndez López, a declarat presei din Miami că Sandro, favorit al bunicii sale Dalia, a crescut într-un apartament alăturat casei bunicilor. Acolo a descoperit pentru prima dată că există mai multe tipuri de brânză și vin, și a gustat somon pentru prima oară.
Fidel Castro era cunoscut pentru stilul de viață auster afișat public, dar în Cayo Piedra, paradisul său privat, ducea o viață de lux. Chiar și așa, refuza să-și schimbe Mercedesul 500 SEL. Scriitorul Norberto Fuentes povestea că l-a văzut odată cu o gaură în talpa cizmei. Publicul îl cunoștea pe Fidel cel în verde kaki, care spunea că trăiește cu 900 de pesos pe lună. „Își separase total viața personală de restul țării,” spune Fuentes.
Urmașii lui Fidel castro au început să demitizeze această imagine
Fiul său Antonio a fost surprins navigând cu iahtul în insulele grecești, nepoata Mariela a fost văzută cu poșete Louis Vuitton și mâncând homar. Alți membri, precum Raúl Guillermo, poreclit „El Cangrejo”, și-au expus fără jenă petrecerile luxoase și vilele închiriate. Toate acestea ar părea normale într-o altă familie, dar aici vorbim despre o dinastie clădită pe austeritate și sacrificiul colectiv.
Sandro este, probabil, cel mai apropiat contact pe care l-au avut cubanezii cu intimitatea familiei Castro. Nu a ezitat să-și etaleze mașinile de lux, să organizeze petreceri private în pandemie sau să-și trăiască viața de noapte în barul său, EFE, din inima cartierului Vedado. Și-a serbat ziua în timp ce Havana era cufundată în întuneric.
Sandro toastează cu whisky, se „scaldă” în bere Cristal, rebotezată ironic „Cristach” după personajul său de vampir de pe Instagram. Nu ascunde faptul că are rezervorul plin în timp ce alții nu găsesc combustibil și promovează petreceri chiar și în timpul doliului național pentru moartea a 13 tineri recruți.
Cuba lui Sandro nu este Cuba lui Fidel
Țara bunicului său a interzis reggaetonul. Cuba lui Sandro îl transformă în succes local. Fidel condamna imperialismul american, Sandro se costumează în Batman și sărbătorește Halloween-ul.
El trăiește în Cuba internetului, nu în Cuba izolată de lume. Mulți cred că Sandro este exact ceea ce Fidel nu voia ca cetățenii să devină. Unii spun chiar că „calul troian” al Cubei a sosit.
„În criza economică actuală, comportamentul lui Sandro Castro pare mai dăunător regimului fondat de bunicul său,” afirmă profesorul López Rivero. „Dar problema e mai profundă: în Cuba în care trăiește Sandro, lipsa de perspective și pregătirea slabă în fața crizelor agravează și mai mult prăbușirea legitimității regimului.”
Sandro împinge limitele, de parcă ar sfida chiar și moștenirea numelui său
În unele clipuri, face glume voalate despre regim, ca atunci când ironizează prețul internetului. Face glume despre penele de curent: „Dacă te prind, te tratez ca pe UNE - la patru ore, șapte zile pe săptămână.” A afișat steagul SUA în videoclipuri, și chiar l-a rugat pe Donald Trump să „dea șansă și viață migrantului”, în plină criză a emigrației cubaneze.
Sandro, care câștigă urmăritori zilnic, îi lasă perplecși pe mulți cubanezi. Unii spun că dintre toți Castro, el ar fi singurul pe care l-ar accepta președinte. Alții îl percep mai apropiat de popor decât de familia sa. Se întreabă ce gândesc despre el unchiul Raúl Castro sau actualul președinte Díaz-Canel. I se spune: „Dacă te-ar vedea bunicul tău acum…” iar alții sunt scandalizați de atitudinea sa arogantă.
„Sandro e viral pentru că e un Castro, dar nu ar trebui să ne surprindă,” spune cetățeana cubaneză Anay González Figueredo. „În timp ce oamenii obișnuiți se confruntă cu pene de curent, lipsuri medicale și cenzură, acest moștenitor al elitei devine influencer post-revoluționar, protejat de un sistem care pedepsește dizidența, dar închide ochii la obrăznicia lui, cât timp poartă un nume celebru.”
Juan Pablo Peña, tânăr cubanez, consideră că Sandro „nu este o greșeală a regimului, ci expresia lui supremă.” „Este chipul moștenit al unei clase conducătoare care a confiscat limbajul justiției sociale pentru a-și asigura propriul privilegiu dinastic,” spune el.
Recent, Juan Pablo a vorbit cu tatăl său, un fost soldat în vârstă de 60 de ani, despre situația Cubei. „Mi-a spus ceva care m-a marcat: că țara a devenit exact ceea ce Fidel nu și-ar fi dorit. Mi-am dat seama atunci că încerca încă să apere ceva ce fusese stricat de la început.”
Tânărul consideră că Sandro este o caricatură ofilită a Revoluției Cubaneze. „Nepotul dictatorului devenit influencer e forma finală a unei narațiuni care promitea mântuire și a sfârșit ca parazit. Sandro nu e doar privilegiat, e o satiră grotescă. E produsul unui experiment social eșuat, dar care refuză să moară.”
Sandro provoacă indignare atât în rândul opozanților regimului, cât și al susținătorilor acestuia, primii îl acuză că „își bate joc de popor”, ceilalți că „trădează ce a însemnat fenomenul Castro”. Nu ocupă nicio funcție politică; se descrie ca „antreprenor”, „băiat obișnuit” și „revoluționar tânăr cubanez”. A adaptat chiar Versos Sencillos ale lui José Martí în clipuri pe Instagram. Totuși, mai multe voci ale propagandei oficiale au început să-l critice: „Sandro nu-și iubește bunicul și nu-i respectă memoria,” a declarat intelectualul pro-guvernamental Ernesto Limia. Alții l-au numit „idiot” sau „dușman ideologic”.
Mulți cred că Sandro există pentru că Fidel nu mai este. Sau, mai bine spus, că Sandro e dovada absenței lui Fidel. Iar odată cu apropiata dispariție a lui Raúl Castro, numele Castro pare să se îndepărteze tot mai mult de mitul fondator al revoluției. Ca și cum Sandro ar fi mai puțin Castro. Ca și cum numele s-ar estompa, iar Cuba ar începe să fie locuită de alte nume. Unii întreabă dacă acesta este sfârșitul. Dar răspunsul încă nu a venit.
Ştiri video recomandate
