Antena 3 CNN Externe Mapamond Prinţul Harry și Elton John au pierdut procesul împotriva unui tabloid şi riscă să plătească despăgubiri

Prinţul Harry și Elton John au pierdut procesul împotriva unui tabloid şi riscă să plătească despăgubiri

N.B.
2 minute de citit Publicat la 11:10 08 Iul 2026 Modificat la 11:17 08 Iul 2026
printul harry şi elton john
Prinţul Harry şi Elton John au pierdut procesul împotriva publicaţiei Daily Mail şi ar putea plăti daune semnificative. sursa colaj: Getty

Prințul Harry a suferit o înfrângere juridică grea în lupta sa de ani de zile împotriva intruziunilor presei. Înalta Curte din Londra a respins toate acuzațiile de interceptare a convorbirilor telefonice și alte acte ilegale aduse de cel de-al doilea fiu al Regelui Charles împotriva redactorului-șef al Daily Mail, unul dintre cele mai citite tabloide din Marea Britanie. Potrivit judecătorilor, informațiile confidențiale despre prinț și alte șase vedete, publicate în tabloidul britanic, nu au fost obținute „prin interceptări ilegale”.

„Aceasta este o încercare flagrantă de a mușamaliza afacerea, dar nu neașteptată. Măsurile luate de instanță pentru a exonera Daily Mail sunt atât șocante, cât și nejustificate”, a comentat Prinţul Harry. „Deși este de înțeles, suspiciunile nu sunt dovezi”, a declarat pe de altă parte judecătorul Matthew Nicklin în decizia sa, explicând că prinţul Harry nu a reușit să demonstreze concret validitatea acuzațiilor, relatează La Repubblica. „Cu cât acuzațiile sunt mai grave, cu atât dovezile trebuie să fie mai specifice pentru a le susține”, a spus magistratul.

Instanța a mai decis şi împotriva altor șase persoane publice care au participat în acest proces, inclusiv cântărețul Elton John și actrița Elizabeth Hurley.

Anul trecut, prinţul Harry a câștigat practic o bătălie juridică similară împotriva ziarului The Sun, popularul ziar londonez deținut de magnatul editorial Rupert Murdoch, obligându-l pe acesta să-i plătească o „sumă considerabilă” și să-și ceară scuze pentru a evita un proces. Iar în 2023, prințul a câștigat un proces similar împotriva unui alt tabloid englez Daily Mirror. Dar a pierdut procesul împotriva Daily Mail din cauza anilor numeroși care au trecut de la evenimentele în cauză. Iar acum consecințele riscă să fie grave: judecătorul va trebui să stabilească la o audiere ulterioară cuantumul cheltuielilor de judecată și al daunelor pe care Harry va trebui să le plătească. Publicaţia The Guardian relatează că ar putea fi vorba despre 50 de milioane de lire sterline, adică o sumă uriașă. Acesta este doar un alt pas în lunga campanie a lui Harry împotriva utilizării de către mass-media a unor mijloace lipsite de scrupule și uneori ilegale împotriva sa, a soției sale Meghan și, anterior, împotriva mamei sale, Prințesa Diana, care a murit într-un accident de mașină în 1997 la Paris, în timp ce era urmărită de paparazzi.

Mai mult, acest verdictul vine cu o zi înainte de călătoria prințului la Londra și Birmingham, care avea scopul de a-l împăca cu tatăl său, Charles, și de a-i prezenta pe copiii săi regelui, dar în schimb a creat noi controverse și incertitudini.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close