Gauri Devi, o fermieră din India, gătește o lipie tradițională pe aragazul ei alimentat cu biogaz produs din bălegar de vacă, un animal venerat în India ca fiind întruchiparea zeităților hinduse și un simbol al mamei pământ, transmite AFP, potrivit Agerpres.
De la blocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trece 60% din necesarul de gaz natural lichefiat (GNL) al țării, indienii au dificultăți în a obține butelii cu gaz.
Începând din anii 1980, autoritățile de la New Delhi au încurajat producția de biogaz în zonele rurale și au subvenționat peste cinci milioane de instalații de biogaz care transformă deșeurile agricole în gaz pentru gătit și nămol bogat în azot pentru îngrășăminte.
În contextul actual, Gauri Devi, în vârstă de 25 de ani, este mai recunoscătoare ca niciodată că deține o astfel de instalație de biogaz.
„Poți găti orice cu ea, de la ceai, la legume și linte”, subliniază ea, vorbind din bucătăria ei din Nekpur, un sat din Uttar Pradesh, aflat la aproximativ 30 de kilometri de New Delhi.
Guvernul insistă că nu există o penurie
India consumă anual peste 30 de milioane de tone de gaz lichefiat și importă mai mult de jumătate din această cantitate.
Guvernul central insistă că nu există o penurie, dar, din cauza întârzierilor în aprovizionare, a cumpărăturilor alimentate de panică și a pieței negre, indienii trebuie uneori să aștepte ore întregi pentru a obține o butelie.
În hambarul ei, Gauri Devi amestecă găleți de gunoi de grajd cu apă, apoi toarnă amestecul într-un rezervor subteran de dimensiunea unei mașini, acoperit cu un rezervor de stocare. Livrat prin conductă, metanul îi permite să se descurce fără o butelie de gaz, cu excepția cazului în care apare o problemă sau pentru adunări mari. Nămolul rezidual este apoi folosit ca îngrășământ.
„Gunoiul de grajd este cu adevărat excelent” spune Pramod Singh, un fermier care deține din 2025 o unitate de biogaz pentru șase persoane, alimentată zilnic cu 30 până la 45 de kilograme de gunoi de grajd provenit de la patru vaci.
„Bălegarul este aur negru”
Acest îngrășământ de casă este cu atât mai valoros cu cât comerțul global cu îngrășăminte a fost grav afectat de războiul din Orientul Mijlociu.
„Bălegarul este aur negru”, afirmă Pritam Singh, un oficial din domeniul agriculturii.
Sectorul agricol angajează peste 45% din forța de muncă a Indiei, iar cea mai populată țară din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, are unele dintre cele mai mari efective de vite din lume.
Gigantul asiatic, al treilea cel mai mare poluator din lume după China și Statele Unite, încurajează producția de biogaz la scară largă, după ce s-a angajat să ajungă la neutralitate climatică până în 2070.
Zeci de instalații masive de biogaz sunt în construcție în India, reprezentând investiții de milioane de dolari.
Dar unități mici continuă să apară în zonele rurale, costând între 25.000 și 30.000 de rupii (225 până la 270 de euro), adesea puternic subvenționate de stat.
Bălegarul și urina vacilor venerate sunt folosite pentru a tencui pereții, drept combustibil și în ritualuri
În această țară predominant hindusă, unde bălegarul și urina vacilor venerate sunt folosite pentru a tencui pereții, drept combustibil și în ritualuri, a convinge oamenii să treacă la biogaz a fost ușor, subliniază fermierul. După ce și-a construit prima unitate în 2007, acesta a ajutat la instalarea altor 15 în satul său doar anul trecut, precizând că a crescut interesul de la debutul războiului din Iran.
Deocamdată, biogazul reprezintă doar o mică parte din combustibilul pentru gătit, gazul lichefiat fiind considerat mai practic.
„Unitățile de biogaz nu sunt doar echipamente; sunt mini-centrale. Necesită instalare, funcționare regulată și întreținere”, explică A.R. Shukla, președintele Asociației Indiene de Biogaz.
Și chiar și cu subvenții, costul inițial este un factor descurajator pentru mulți.
„Lucrăm toată ziua pe terenurile altora; nu avem teren pentru așa ceva”, explică Ramesh Kumar Singh, un muncitor cu ziua care așteaptă împreună cu alte aproximativ 100 de persoane să primească o butelie de gaz în satul vecin Madalpur. „Stau în căldura sufocantă, flămând și însetat”, se plânge Mahendri, în vârstă de 77 de ani, care așteaptă cu disperare de trei zile să plece acasă cu o butelie.
Ştiri video recomandate
