Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marţi că a avut o conversaţie "productivă" cu omologul său american Donald Trump în legătură cu încheierea războiului din Ucraina, sancţiunile impuse Rusiei şi finalizarea unui acord între Washington şi Kiev privind dronele, transmit Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.
Liderul de la Casa Albă, care în ultimele săptămâni şi-a exprimat nemulţumirea faţă de lipsa unor acţiuni concrete ale liderului rus Vladimir Putin în direcţia încetării conflictului din Ucraina, i-a dat un ultimatum până la 8 august preşedintelui rus, în caz contrar Moscova urmând să suporte sancţiuni dure.
"O discuție productivă cu președintele Trump, având ca obiectiv principal, desigur, oprirea războiului. Îi suntem recunoscători (n.r.: preşedintelui american) pentru toate eforturile depuse în vederea unei păci drepte și durabile. Este absolut necesar să încetăm cât mai curând uciderile, iar noi sprijinim pe deplin acest demers. Deja ar fi putut trece multe luni fără război, dacă Rusia nu l-ar fi prelungit", a scris Volodimir Zelenski pe contul său de pe platforma X.
A productive conversation with President Trump, with the key focus of course being ending the war. We are grateful to @POTUS for all efforts toward a just and lasting peace. It is truly a must to stop the killing as soon as possible, and we fully support this. Many months could… pic.twitter.com/2doL7xsGkG
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) August 5, 2025
Ulterior, aducând în discuţie intensificarea atacurilor ruse cu drone şi rachete, liderul de la Kiev a mai spus în postarea de pe X: "Astăzi, ne-am coordonat poziţiile - Ucraina şi Statele Unite. Preşedintele Trump este deplin informat despre loviturile ruse asupra Kievului şi altor oraşe şi comunităţi".
El a adăugat că a discutat cu liderul american şi despre sancţiunile contra Rusiei. "Economia lor continuă să scadă şi exact de aceea Moscova este atât de sensibilă faţă de această perspectivă şi de determinarea preşedintelui Trump", a adăugat preşedintele ucrainean.
Liderul de la Casa Albă ameninţase că va adopta noi sancţiuni contra Rusiei şi că va impune tarife de 100% ţărilor care cumpără petrol rusesc, pentru a slăbi astfel capacitatea Moscovei de a-şi finanţa campania militară din Ucraina, dar surse apropiate Kremlinului au declarat pentru Reuters că este improbabil ca Putin să cedeze în faţa ultimatumului american.
Volodimir Zelenski a mai spus că Ucraina este pregătită să încheie cu SUA "unul din cele mai puternice acorduri" privitoare la achiziţionarea de drone ucrainene. Anterior, el afirmase că valoarea contractului se va ridica la 30 de miliarde de dolari.
Ucraina încearcă tot mai intens să găsească finanţare şi investiţii de la parteneri externi pentru a-şi dezvolta industria de armament.
Şeful statului ucrainean a menţionat că partenerii europeni au promis până acum să cumpere arme americane în valoare de peste 1 miliard de dolari pentru Ucraina, ca parte a noii scheme de ajutor occidental pentru Kiev.
Pe de altă parte, emisarul special american Steve Witkoff este aşteptat la Moscova la jumătatea acestei săptămâni şi Kremlinul a declarat că este posibilă o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin.