Antena 3 CNN Externe Mapamond Un oligarh rus a făcut un şoc şi a murit când a aflat ce riscă pentru că și-a bătut iubita model. Ea a rămas fără jumătate din craniu

Un oligarh rus a făcut un şoc şi a murit când a aflat ce riscă pentru că și-a bătut iubita model. Ea a rămas fără jumătate din craniu

D.C.
2 minute de citit Publicat la 13:00 06 Mai 2026 Modificat la 13:05 06 Mai 2026
colaj
Anzhelika Tartanova a suferit leziuni severe la cap, după ce a fost bătută de Dmitry Kuzmin FOTO: Profimedia Images

Un om de afaceri rus a murit subit după ce a aflat ce pedeapsă riscă pentru că și-a bătut cu bestialitate iubita. El a crezut luni la rând că poate să rămână un om liber și chiar să-și viziteze iubita la spital.

Bărbatul, care și-a bătut partenera cu o brutalitate extremă, provocându-i răni atât de grave încât aceasta și-a pierdut o parte din craniu, fusese informat că ar putea ajunge la închisoare sau că ar avea alternativa de a lupta pe frontul din Ucraina, potrivit Metro.

Victima, Anzhelika Tartanova, 33 de ani, a suferit leziuni severe la cap, traumatisme cerebrale majore și probleme cognitive, după ce a fost bătută de Dmitry Kuzmin, 41 de ani, în urmă cu 8 luni.

La scurt timp după ce a aflat pedeapsa posibilă, Kuzmin a murit, cel mai probabil în urma unui atac de cord, potrivit relatărilor din presa rusă. Surse citate de mass-media susțin că decesul ar fi fost provocat de stresul psihologic generat de dosarul penal deschis împotriva sa.

Cu patru luni în urmă, Tartanova a apărut într-o emisiune televizată, unde a vorbit despre traumele suferite. După agresiune, ea nu a putut vorbi timp de mai multe luni, iar recuperarea continuă să fie lentă. Vorbirea nu i-a revenit complet nici în prezent.

„Mult timp nu am avut curaj să mă uit în oglindă. Mi-a fost foarte frică”, a mărturisit aceasta.

Inițial, Kuzmin spera să scape de închisoare și chiar a primit permisiunea de a o vizita pe victimă în spital, în ciuda gravității faptelor. Ulterior însă, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor.

Sora victimei, Anastasia Beloglazova, a condamnat dur agresiunea: „Ce fel de om trebuie să fii ca să faci așa ceva? Este îngrozitor”.

Medicii spun că atacul a provocat un traumatism cerebral devastator, fiind necesară o intervenție chirurgicală de urgență pentru a-i salva viața. Neurochirurgul Vyacheslav Smirnov a descris cazul drept „complex și sever”.

Potrivit acestuia, pacienta a suferit un hematom subdural și distrugeri extinse ale țesutului cerebral, însoțite de un traumatism cranio-cerebral grav. Fără intervenție rapidă, ar fi intrat în comă în doar câteva ore.

Pentru a reduce presiunea asupra creierului, medicii au fost nevoiți să îndepărteze o porțiune semnificativă din craniu, într-o procedură cunoscută drept craniotomie decompresivă.

Ulterior, craniul urmează să fie reconstruit cu ajutorul tehnologiei moderne. „Un model 3D va fi realizat pentru a acoperi complet defectul, astfel încât, din punct de vedere estetic, nu va rămâne vizibil”, a explicat medicul.

Conform informațiilor apărute, Kuzmin risca o pedeapsă de cel puțin opt ani de închisoare. Singura alternativă ar fi fost înrolarea în armată și participarea la războiul din Ucraina.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close