Iisus nu a apărut pe un deal din Franţa. Răspunsul oficial al Vaticanului la 49 de ”apariții” din Doluze, în anii 70

Principalul birou doctrinar al Vaticanului a declarat că relatările privind aparițiile lui Iisus în orașul Dozulé, din Normandia, Franţa, nu trebuie considerate autentice de către cei 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume. 

Fenomenul presupuselor apariții care au avut loc în localitatea Dozulé din Franța, „trebuie considerate definitiv ca nefiind supranaturale” și, prin urmare, „nu au o origine divină autentică”. Decizia, relatează Lapresse, a fost comunicată printr-o scrisoare semnată de cardinalul Victor Manuel Fernández, prefectul Biroului pentru Doctrina Credinței din cadrul Vaticanului. În scrisoare, cardinalul l-a autorizat pe episcopul de Bayeux-Lisieux, Jacques Habert, să emită decretul în acest caz. Decizia a fost aprobată de Papă pe 3 noiembrie.

În Dozulé, în anii 1970, Iisus i-ar fi apărut de 49 de ori mamei unei familii, Madeleine Aumont, solicitând construirea „Crucii Glorioase din Dozulé”, care nu a fost niciodată construită.

„Ceea ce a realizat Hristos nu poate fi reprodus”

„Dicasterul”, se arată în scrisoarea cardinalului Fernández către episcopul Jacques Habert, „vă autorizează să declarați definitiv că fenomenul presupuselor apariții din Dozulé nu este considerat ca fiind supranatural, adică nu are o origine divină autentică.”

Printre elementele problematice evidențiate în mesaje se numără comparația „crucii cerute în Dozulé cu cea din Ierusalim”, care „riscă să confunde semnul cu misterul și dă impresia că ceea ce a realizat Hristos o dată pentru totdeauna poate fi «reprodus» sau «reînnoit» în sens fizic.”

De asemenea, se subliniază faptul că „unele formulări conținute în presupusele mesaje de la Dozulé se insistă asupra construirii «Crucii Glorioase» ca un semn nou, necesar pentru mântuirea lumii sau un mijloc privilegiat pentru a obține iertarea și pacea universală. Uneori se vorbește despre «multiplicarea semnului», ca și cum o astfel de diseminare ar constitui o misiune impusă de Hristos însuși.”

Dicasterul pentru Doctrina Credinței observă că „Crucea nu are nevoie de 738 de metri de oțel sau beton pentru a fi recunoscută: ea se ridică de fiecare dată când o inimă, sub acțiunea harului, se deschide către iertare, un suflet se convertește, speranța este reînviată acolo unde părea imposibil și chiar și atunci când, sărutând o mică cruce, un credincios se încredințează lui Hristos”.

Se mai subliniază că „nicio revelație privată nu trebuie considerată o obligație universală sau un semn impus conștiințelor credincioșilor, chiar și atunci când astfel de fenomene produc roade spirituale. Biserica încurajează expresiile de credință care duc la convertire și caritate, dar avertizează împotriva oricărei forme de «sacralizare a semnului» care duce la considerarea unui obiect material ca o garanție absolută a mântuirii”.