Antena 3 CNN Externe Mapamond VIDEO Niște săteni furioși din cauza semnalului 5G slab l-au legat cu funia de stâlpul de telefonie pe angajatul de la firma furnizoare

VIDEO Niște săteni furioși din cauza semnalului 5G slab l-au legat cu funia de stâlpul de telefonie pe angajatul de la firma furnizoare

D.C.
1 minut de citit Publicat la 14:36 14 Sep 2026 Modificat la 14:37 14 Sep 2026
protest-india
Protest în India (imagine cu caracter ilustrativ) FOTO: Getty Images

Revoltați din cauza conexiunii slabe la rețeaua 5G, oamenii dintr-un sat indian l-au legat de un stâlp pe tehnicianul trimis să remedieze problemele de semnal.

Angajatul, identificat de localnici drept Aditya Bhan Singh, a fost legat și imobilizat cu cabluri de un turn de telefonie mobilă din satul Hardauli, în districtul Fatehpur din statul Uttar Pradesh, potrivit Metro.

Poliția a spus că situația a degenerat din cauza problemelor de conectivitate. Sătenii erau nevoiți să se mulțumească cu o conexiune 4G instabilă, deși plăteau pentru servicii 5G de mai bine de doi ani.

Localnicii erau furioși pentru că, în ciuda numeroaselor reclamații, nu se făcuse suficient pentru îmbunătățirea semnalului.

Potrivit relatărilor din presa locală, sătenii l-au încolțit pe Singh când acesta a sosit pentru a remedia problemele și și-au exprimat nemulțumirea față de turnul privat de telecomunicații aflat în centrul disputei.

Se presupune că aceștia au amenințat că nu îl vor dezlega pe Singh până când reprezentanții operatorului de rețea nu vor rezolva problema, însă bărbatul a fost eliberat la scurt timp.

Ulterior, cinci persoane ar fi fost puse sub acuzare pentru sechestrare ilegală și tulburarea ordinii publice.

Incidentul a fost anunțat la poliție după ce o înregistrare video în care Singh apare legat a fost distribuită pe rețelele sociale.

Șeful Poliției din Fatehpur, Abhimanyu Manglik, a declarat: „Sătenii au susținut că zona se confrunta cu probleme de conectivitate mobilă, în special în ceea ce privește serviciile 5G, de aproape doi ani, în ciuda faptului că acolo fusese instalat un turn privat de telecomunicații”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close