Casa din vestul Londrei devenită celebră după apariția în filmul „Notting Hill”, cu Hugh Grant și Julia Roberts în rolurile principale, a fost scoasă la vânzare. Prețul cerut pentru locuința din cartierul londonez devenit celebru în întreaga lume este de 7,9 milioane de lire sterline (echivalentul a 9,2 milioane euro), potrivit The Standard.
Casa se află chiar în inima cartierului Notting Hill și este cunoscută mai ales datorită celebrei uși albastre care apare în film. În producția din 1999, locuința era casa lui William Thacker, personaj interpretat de Hugh Grant, a cărui viață se schimbă după întâlnirea cu actrița de la Hollywood Anna Scott, interpretată de Julia Roberts.
Casa a aparținut scenaristului filmului
Locuința a fost deținută la un moment dat chiar de scenaristul filmului, Richard Curtis. Casa a fost vândută la scurt timp după lansarea producției.
Cel mai recent, proprietatea a fost cumpărată de omul de afaceri Neil Hutchinson pentru 5,25 milioane de euro. Acum, noul preț de vânzare este cu 3,97 milioane de euro mai mare.
Casa are trei dormitoare și o suprafață de aproximativ 280 de metri pătrați și este oferită spre vânzare prin platforma de proprietăți exclusiviste Invisible Homes.
Locuința este prezentată drept una dintre cele mai cunoscute reședințe din Londra. Printre principalele sale spații se numără o bucătărie deschisă către zona de dining și living, care se întinde pe aproape 15 metri.
La primul etaj, o galerie înconjoară o mare parte din zona principală de locuit și include un birou cu pereți acoperiți de rafturi pentru cărți.
Casa are și o grădină interioară privată, de unde o scară în spirală duce către o terasă retrasă pe acoperiș. Terasa este înconjurată de ziduri de cărămidă și vegetație matură.
Ce s-a întâmplat cu celebra ușă albastră
De la lansarea filmului „Notting Hill”, ușa albastră a devenit unul dintre cele mai fotografiate locuri din cartier și atrage turiști din întreaga lume.
Popularitatea filmului a venit însă cu un preț pentru locuitorii zonei. Casa a ajuns să fie vizitată constant de turiști care voiau să fotografieze locul în care se desfășurau scenele din film.
Ușa originală a fost, la un moment dat, demontată și vândută la licitație, în încercarea de a reduce numărul oamenilor care se opreau în fața casei.
Ulterior, în locul ei a fost montată o altă ușă, vopsită în aceeași nuanță distinctă de albastru asociată cu filmul.
Turiștii au devenit o problemă pentru locuitori
La mai bine de două decenii de la lansarea filmului, celebritatea zonei nu a dispărut. Dimpotrivă, rețelele sociale au adus și mai mulți vizitatori.
Locuitorii din zonă s-au plâns în ultimii ani de numărul mare de turiști și influenceri care se opresc pentru fotografii în fața caselor devenite celebre.
Pe unele străzi din apropiere, proprietarii au ajuns chiar să-și revopsească locuințele în culori mai neutre, pentru a atrage mai puțin atenția.
Filmul „Notting Hill” a fost lansat în 1999 și a devenit unul dintre marile succese ale genului romantic. Iar la peste 25 de ani de la apariția sa, casa cu celebra ușă albastră rămâne una dintre cele mai cunoscute locații de film din Londra.