Antena 3 CNN Externe Un medic german a fost concediat și dat în judecată după ce a vaccinat anti-COVID un copil de 9 ani

Un medic german a fost concediat și dat în judecată după ce a vaccinat anti-COVID un copil de 9 ani

Un medic din Augsburg, Germania, a fost concediat dintr-un centru de vaccinare și a fost dat în judecată, după ce a administrat o doză de vaccin anti-COVID unui copil de 9 ani. Vârsta minimă pentru vaccinarea copiilor este de 12 ani.

Un medic german a fost concediat și dat în judecată după ce a vaccinat anti-COVID un copil de 9 ani
Sursa foto: Getty Images
de Andreea Ştefan    |    09 Iun 2021   •   12:34

Împotriva medicului au fost deschise proceduri, acesta fiind acuzat de vătămare fizică rezultată din neglijență.

De asemenea, membrii personalului din centrul de vaccinare german vor fi interogați cu privire la acest incident.

Medicul a administrat doza de vaccin anti-COVID copilului de 9 ani, în condițiile în care, în Germania, doar opiii cu vârste de peste 12 ani pot fi vaccinați cu serul de la Pfizer BioNTech.

Fetița în vârstă de 9 ani și-a însoțit tatăl la centrul de vaccinare, unde medicul se pare că a apreciat greșit faptul că aceasta era un pacient cu risc ridicat care avea nevoie de vaccin.

Un avocat de la centrul de vaccinare a declarat că incidentul a fost un eşec individual din partea medicului.

Tatăl fetiței a declarat că aceasta nu a avut nicio reacție adversă până la momentul actual.

„Nu este nimic în neregulă cu ea”, a declarat acesta.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Germania
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close