Cancelarul german, Friedrich Merz, a spus că trebuie să accepte faptul că preşedintele SUA, Donald Trump, nu împărtăşeşte opiniile sale, pentru a putea lucra împreună cu Statele Unite în cadrul NATO, dar a precizat că nu există nicio legătură între neînţelegerile lor şi retragerea planificată de trupe, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Merz a respins sugestiile potrivit cărora criticile sale privind planificarea militară a SUA în Iran ar fi determinat anunţul de vineri al guvernului american, conform căruia Statele Unite îşi vor reduce prezenţa militară în Germania - cea mai mare bază europeană a sa - cu 5.000 de soldaţi, şi şi-a repetat angajamentul faţă de alianţa transatlantică.
Merz pusese sub semnul întrebării dacă Trump are un plan de ieşire din Orientul Mijlociu şi afirmase că SUA sunt „puse într-o situaţie jenantă” în discuţiile cu Iranul. Trump l-a numit, ulterior, pe Merz un lider „ineficient”.
„Trebuie să accept că preşedintele american are o altă viziune asupra acestor chestiuni decât noi. Dar acest lucru nu schimbă faptul că rămân convins că americanii sunt parteneri importanţi pentru noi”, a declarat Merz pentru postul public ARD, într-un interviu care urma să fie difuzat duminică seara.
Întrebat dacă planurile SUA de a reduce prezenţa trupelor în Germania au legătură cu conflictul dintre cei doi lideri, Merz a spus: „Nu există nicio legătură”.
Trump a cerut deja din primul său mandat o reducere a prezenţei militare americane în Germania şi a solicitat în mod repetat europenilor să îşi asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate.
Anunţul de vineri este văzut şi ca o anulare a unui plan al administraţiei Biden de a desfăşura în Germania un batalion american cu rachete cu rază lungă Tomahawk.
Aceasta reprezintă o lovitură pentru Germania, care susţinuse iniţiativa ca pe un factor puternic de descurajare împotriva Rusiei, în timp ce europenii îşi dezvoltă propriile astfel de arme.
Merz a spus că Trump nu s-a angajat niciodată ferm în acest plan şi că este puţin probabil ca SUA să renunţe la astfel de sisteme de armament, adăugând: „Dacă nu mă înşel, americanii nu dispun de suficiente astfel de sisteme în acest moment”.
