Poeziile lui sunt despre identitate, dezrădăcinare, iubire și vulnerabilitate. Are o scriitură directă, proaspătă și viscerală. Poemul său „Arde” a devenit un imn feminist în Spania și America Latină și a fost inclus de Isabel Allende într-una dintre cărțile ei. Elevii spanioli îl studiază la școală. Este cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă și este român. Miguel Gane s-a născut George Mihăiță Gane în urmă cu 33 de ani în satul Lerești din județul Argeș. După ani în care nu a fost publicat în România, volumele sale au ajuns și la noi.
Miguel Gane face parte dintr-o generație de copii care a umplut pagini întregi de analiză și presă. S-a scris mult despre copiii lăsați în urmă de părinții lor care au plecat să muncească în străinătate pentru un trai mai bun, mulți dintre dezrădăcinați apoi și crescuți în străinătate. Au devenit adulți care poartă în ei două identități: cea de români și cea de cetățeni ai țărilor care i-au adoptat.
Foto: Editura Alice Books
„A fi imigrant înseamnă a pierde, iar primul lucru care m-a părăsit a fost numele”, spunea poetul despre transformarea lui din George Mihăiță în Miguel, când a ajuns în Spania, pe când era doar un copil, și a simțit prima dată „rușine” că este diferit de ceilalți.
A devenit cunoscut prin volumele sale de poezie, vândute în zeci de mii de exemplare în Spania și mai multe țări din America Latină (Con tal de verte volar, 2016; Ahora que ya bailas, 2018; La piel en los labios, 2020; Ojos de Sol, 2022; Puedes hacerme lo que quieras, 2023; Roma ardiendo y tu bailando, 2026), iar versurile sale au ajuns simboluri ale mai multor mișcări feministe în țări din întreaga lume.
La fel de bine primite de public au fost și primele sale romane, Cuando seas mayor (2019) și Alguien a quien querer (2025), precum și cartea pentru copii Algo más que el bosque (2024). La Alice Books i-a mai apărut romanul Când o să te faci mare (2025), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
„Încerc ca poezia să fie un mecanism de conștientizare”
În poeziile lui, Gane explorează adesea dualitatea culturală, sentimentul de pierdere asociat cu exilul, dar și „privilegiul” succesului actual în contrast cu greutățile de la început. Când l-am întrebat cum este să fii expat în vremuri în care sentimentul anti-imigranți crește și este exploatat politic, Gane mi-a mărturisit, cu tristețe în voce, că a sperat că am evoluat dincolo de astfel de dezbateri, pe care le-a simțit pe pielea lui încă de când era copil.
„Încerc ca poezia să fie un mecanism de conștientizare, nu numai cea scrisă, ci și cea recitată de mine. Încerc ca tot ceea ce fac eu, inclusiv pe rețelele sociale, să fie o mică campanie de conștientizare a oamenilor, în sensul că noi, imigranții, nu plecăm de acasă pentru că ne este bine și avem oportunități sau un viitor extraordinar în față. Plecăm din nevoie”, a spus poetul.
Părinții lui au plecat din România să lucreze în Spania când el avea abia doi ani. A rămas în grija bunicilor. L-au luat și pe el în Spania, definitiv, când avea 10 ani.
Volumul „Când o să te faci mare”, primul său roman, publicat la editura Alice Books, este „povestea unei generații crescute între dor și distanță”. Romanul cu o puternică încărcătură autobiografică spune povestea unei familii de imigranți români din Spania, văzută prin ochii protagonistului de numai nouă ani. Este cartea care l-a adus în fața românilor deoarece este prima publicată la noi.
Un prieten de familie care îl învăța limba spaniolă i-a observat talentul și l-a încurajat să scrie. La 16 ani a publicat primele poezii pe un blog. Câteva dintre ele s-au viralizat. În timp, a devenit un fenomen pe rețelele sociale.
Gane este adesea lăudat pentru că a reușit ceea ce școlile nu au reușit: a readus tinerii în librării și în săli de spectacol pentru recitaluri. Poeziile lui se simt, fără însă să sacrifice din mesajul percutant, adesea politic, pe care îl au.
Poemul „Arde” a devenit un imn feminist. Denunță stereotipurile sexiste, scrie despre lupta împotriva violenței de gen și respingerea controlului și face asta din perspectiva unui aliat care observă, învață și condamnă, nu din cea a unui bărbat care „salvează” femeile.
În vremuri în care feminismul e pus la zid de mulți și manosfera crește vertiginos, Miguel Gane spune ferm că el e un „feminist” și denunță masculinitatea toxică.
„Mă consider feminist, dar în același timp trebuie să știu că personajele principale care trebuie să iasă în față sunt femeile, nu bărbații, deoarece aceasta este o luptă a femeilor. Eu particip la mișcarea feministă prin înțelegere, prin observare și prin dezvățarea anumitor comportamente care, de fapt, nu-și mai au locul în secolul 21”, mi-a spus poetul.
Noul său volum de poezii, „Albastru”, este o carte despre începuturi, iubire, pierdere și vindecare, despre spațiile fragile dintre ceea ce a fost și ceea ce urmează să fie construit. Volumul a apărut în România la Alice Books, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
Foto: Editura Alice Books
„Muza este o imagine creată de mine, unde cerul se împreunează cu marea și se vede așa, o perdea plină de infinit. Pentru mine, asta înseamnă albastru. Este prima oară când ajung acasă cu o carte de poezie, prima oară când versurile mele aterizează în România și se extind sau încearcă să se extindă pe toată țara”, mi-a spus poetul.
Miguel Gane nu este doar un poet, este un fenomen sociologic și literar. A demonstrat că poezia contemporană poate fi un instrument de conștientizare socială extrem de puternic, dar și o formă de spectacol. Poetul din România a umplut librării și, mai recent, săli de spectacol cu recitalurile lui.
Foto: Editura Alice Books
Spectacolele lui, care îmbină recitarea cu muzica, sunt extrem de apreciate pentru că transformă poezia dintr-un act solitar de lectură într-o experiență colectivă, electrică.
„Este o conexiune specială. E ca și cum aș fi un muzician; simt că versurile ating publicul și, în același timp, și eu mă încarc din ceea ce simt oamenii. Nu știu cum să o exprim mai bine, pentru că cred că nu există cuvinte, dar simt că poeziile adoptă un trup viu și există deasupra tuturor”, mi-a explicat poetul.
Cei care doresc să-l cunoască pe poetul român vor avea șansa chiar de luna viitoare. Între 5-7 iunie, Miguel Gane va fi prezent la Bookfest, unde va avea și o sesiune de întâlnire cu cititorii. Poetul va avea și două spectacole de poezie - „Ce am lăsat între noi” - în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, la data de 22 iunie.
„La poezie mereu te întorci, e ca o mamă, te mângâie, te protejează”
Reporter: Vreau să începem discuția noastră cu acest ultim volum de poezii pe care l-ai publicat acum în România, Albastru. Care a fost muza, de unde a pornit?
Miguel Gane: Albastru este o antologie de poezie compusă din poeme selectate de mine, care apar în toate cărțile pe care eu le-am publicat în Spania până la ora actuală. Însă nu mi s-a părut suficientă doar selectarea poemelor și am dorit să îi dau și un fel de corp, adică un fel de esență. Mai toate cărțile mele au în comun această caracteristică: toate au la bază ceva sau pe cineva. Muza este o imagine creată de mine, unde cerul se împreunează cu marea și se vede așa, o perdea plină de infinit. Pentru mine, asta înseamnă albastru. Este prima oară când ajung acasă cu o carte de poezie, prima oară când versurile mele aterizează în România și se extind sau încearcă să se extindă pe toată țara.
Având în vedere imaginea aceasta infinită pe care am creat-o mai devreme, până la urmă, Albastru este un loc vast unde vreau să construiesc și unde voi încerca să construiesc toată opera mea în România.
Reporter: Am observat că ai ales să lucrezi cu același traducător. Dar există în volumul ăsta și o poezie pe care ai scris-o direct în limba română...
Miguel Gane: Da, există. Poezia se intitulează Aceeași curte și am scris-o acum ceva timp. Am simțit că este în regulă să o includ în volum, deoarece vorbește despre rădăcini și despre toate persoanele care locuiesc la țară și împart curtea cu cineva, fie că este familie, fie un vecin. Dar, în același timp, mi s-a părut că inspiră și nevoia de repere din viață: de a avea pe cineva pe care trebuie să-l urmezi sau ai cărui pași trebuie să-i urmărești. S-a născut pe aceste două premise, să zic așa, și mi s-a părut o opțiune interesantă să o includ în Albastru. Restul poemelor sunt traduse de Marin Mălaicu-Hondrari și mă onorează faptul acesta, deoarece este un scriitor extraordinar de interesant. Avem în comun și faptul că el a locuit câțiva ani în Spania și cred că înțelege mai bine lucrurile, cum le-am scris și cum le-am simțit eu.
Reporter: Cum a fost să scrii în limba română? Pentru că din ce am citit eu în interviurile pe care le-ai mai dat, tu ai zis că limba castiliană este limba cea mai apropiată de sufletul tău.
Miguel Gane: Da, a fost o experiență interesantă, pentru că poemul a venit într-o zi de vară, când eram acasă în România, și a apărut așa, deodată, ca un fel de impuls. Mi s-a părut o atingere frumoasă, o mângâiere a limbii române și a fost un fel de bucurie sufletească să știu că pot scrie și în altă limbă. Însă trebuie să fiu și realist cu mine însumi: trebuie să accept că mă dezvolt și sunt mult mai capabil să scriu în castiliană decât în română. Până la urmă, legătura dintre mine și limba română este o legătură creată prin comunicare, nu prin studiu. Asta mă limitează foarte mult, pentru că sunt unele expresii care nu fac parte din mine și trebuie să le învăț.
Mă întâlnesc cu ele acum, când mai citesc câte ceva în română, și este ca și cum le-aş vedea pentru prima dată. Până la urmă, eu am învățat totul și mă descurc 90%-95% din timp în castiliană.
Reporter: Evident că tu ești dovada că lumea încă mai citește poezie. Dar acum am observat că, deși lectura în general a primit un nou avânt - datorită BookTok și Bookstagram, poezia pare în continuare rezervată unei nișe. De ce este important să citim poezie?
Miguel Gane: Ai punctat foarte bine și sunt de acord cu tine. Însă aici stă la bază și munca pe care eu vreau să o fac în România și campaniile pe care doresc să le facem cu cartea de poezie. Până la urmă, poezia este un gen literar care mereu a fost condamnat la un public restrâns, din păcate, zic eu. Dar acum, cu noul curent mondial de poezie contemporană, cred că s-a deschis ușa mult mai mult și toți cititorii, indiferent de pregătirea lor literară, au acces la ea. Înainte era un gen rezervat pentru cititori mai pregătiți, să zic așa. Acum, prin rețelele sociale, vom încerca să atragem sau să-i arătăm publicului ce înseamnă poezia.
Este important să citești poezie pentru că te conectează și te reconectează cu lucruri pe care le-ai pierdut, cu lucruri pe care nu știi cum să le exprimi, cu dorințe pe care nu știai că le aveai. Funcționează câteodată ca o mică pastilă pe care trebuie să o iei zilnic pentru a putea supraviețui.
Nu este genul acela de literatură unde prinzi o carte și o citești în câteva ore. La poezie mereu te întorci. Este ca un fel de mamă, este reprezentarea supremă a literaturii, deoarece câteodată un poem reușește să-ți facă ziua mai bună sau să te facă să te simți mai protejat, mai înconjurat, mai mângâiat, în comparație cu alte genuri literare.
A citi un poem înseamnă uneori a fi mai aproape de tine și de sufletul tău. Și cred că în ziua de astăzi, unde individualismul acesta mondial ne afectează pe toți, este interesant să găsim un spațiu comun cu ceilalți cititori, dar și cu noi înșine, unde să înțelegem că lumea poate fi un loc mai bun, un loc mai interesant. Cred că asta reușește poezia, mai ales poezia pe care eu vreau să o scriu.
Reporter: Ce simți când faci show-urile tale de poezie? Adică, simți toate emoțiile pe care mi le-ai descris acum de la publicul în fața căruia te afli?
Miguel Gane: Este o conexiune specială. E ca și cum aș fi un muzician; simt că versurile ating publicul și, în același timp, și eu mă încarc din ceea ce simt oamenii. Nu știu cum să o exprim mai bine, pentru că cred că nu există cuvinte, dar simt că poeziile adoptă un trup viu și există deasupra tuturor.
În același timp, oamenii rămân foarte încântați și surprinși pentru că nu se așteptau la un asemenea show, unde combinăm elemente contemporane nu doar literare, ci și melodice, cu un gen care până acum ceva vreme a fost catalogat drept clasic. Este foarte interesant să fiu pe scenă. Până acum ceva timp fusesem doar în librării, unde conexiunea și liniștea erau diferite. Dar acum, pe scenă, simt că totul este mult mai profund și mult mai viu. Ceea ce mă bucură, pentru că și eu, ca scriitor, am nevoie de noi formule pentru a face cititorii să se conecteze mult mai mult și să înțeleagă mai bine poeziile.
„Încerc ca poezia să fie un mecanism de conștientizare”
Reporter: Voiam să vorbim puțin și despre experiența ta ca expat. Tu ești imigrant în Spania și am citit într-un interviu în care ai spus că „a fi imigrant înseamnă a pierde” și că te-ai confruntat cu multe sentimente de rușine când te-ai mutat acolo pentru prima dată. În perioada asta, ai văzut că, deși ai vorbit despre individualism, în același timp crește și acest sentiment anti-imigrație, anti-celălalt, un sentiment naționalist care parcă cuprinde nu doar Europa, ci o mare parte din lume. Cum mai este experiența ta, cum îți trăiești această identitate de imigrant în aceste timpuri?
Miguel Gane: Sunt mai multe lucruri de analizat aici. Chiar dacă la rădăcină eu sunt imigrant, acum fac parte dintr-o o categorie de imigrant cu privilegii, deoarece am dat de o muncă ce are o componentă publică, unde am cititori. Se vede doar partea plină a paharului și nu mai sunt tratat ca oricare alt imigrant care vine în Spania sau în altă țară să-și caute un viitor mai bun. Acum este o situație total diferită. Însă, ca orice alt artist, sunt îngrijorat de toată această trăsătură mondială care se creează, care pare că pe zi ce trece este din ce în ce mai profundă. Deja se readuc în discuție teme despre care eu credeam că noi, ca societate, le-am depășit deoarece am evoluat.
Însă pare că discuția asupra condiției imigranților — asupra cine trebuie să fie acceptat în țara ta și cine nu, cine e un imigrant bun și cine e un imigrant rău — încă este de actualitate și încă aduce nu numai voturi, ci și foarte multe discuții la nivel geopolitic. O privesc cu grijă, deoarece și eu am trecut prin astea. Încerc ca poezia să fie un mecanism de conștientizare, nu numai cea scrisă, ci și cea recitată de mine. Încerc ca tot ceea ce fac eu, inclusiv pe rețelele sociale, să fie o mică campanie de conștientizare a oamenilor, în sensul că noi, imigranții, nu plecăm de acasă pentru că ne este bine și avem oportunități sau un viitor extraordinar în față. Plecăm din nevoie.
Încerc să apelez la un sentiment de empatie al oamenilor și de înțelegere. Având în vedere că am călătorit foarte mult prin lume, încerc să spun prin versuri că toți oamenii, până la urmă, suntem egali nu numai în drepturi, ci și în bunătatea noastră, în sentimentele pe care le trăim. Am găsit aceeași generozitate care ne caracterizează pe noi, românii, am găsit-o în Buenos Aires, am găsit-o în Bogota, în Lisabona... În fine, în mai multe locuri unde am petrecut timp. Și asta mi se pare, până la urmă, cel mai interesant. Imigrația cred că trebuie să fie acceptată ca un lucru natural al secolului 21, deoarece toți avem dreptul de a căpăta un viitor mai bun.
Reporter: Am citit că versurile tale au devenit simboluri ale unor mișcări feministe din Spania și din America Latină. Tu te consideri feminist?
Miguel Gane: Este vorba despre poezia Arde (din volumul Habla de gente), care a devenit, să zic așa, virală și multă lume a făcut-o a lor de-a lungul anilor, ceea ce mă bucură foarte mult. A te considera feminist în ziua de astăzi este un lucru care trebuie să facă parte nu numai din mine, ci din majoritatea persoanelor, deoarece feminismul la bază are conceptul de egalitate în drepturi între femei și bărbați. Normal că, având în vedere și circumstanțele mele vitale ca imigrant, care m-au afectat și mă afectează atât de mult, empatizez foarte mult cu toate colectivele.
Mă consider feminist, dar în același timp trebuie să știu că personajele principale care trebuie să iasă în față sunt femeile, nu bărbații. Eu particip la mișcarea feministă prin înțelegere, prin observare și prin dezvățarea anumitor comportamente care, de fapt, nu-și mai au locul în secolul 21 — cum este, de exemplu, violența de gen sau controlul. Cred că toți bărbații trebuie să avem deschidere la acest subiect și să acceptăm că masculinitatea noastră trebuie să fie una mult mai fragilă, să zic așa, și mult mai deschisă la tot ceea ce se întâmplă în prezent.
„Simt multe lucruri în românește și le trăiesc în română”
Reporter: Dacă ar fi să alegi un volum din tot ce ai publicat tu, ce crezi că ar trebui să citească publicul din România, ce ți-ai dori tu cel mai mult să ajungă la ei?
Miguel Gane: Hai să fiu un pic egoist și să vorbesc despre Albastru. Eu cred că Albastru este un bun început pentru toți cititorii care doresc să descopere un pic mai mult din universul meu. Cred că este un prim pas bun. După cum spuneam, este locul acesta vast unde voi încerca să-mi construiesc o carieră. Mi-ar plăcea să mă cunoască așa, pentru că există și poeme din trecutul meu ca scriitor, adică de la începuturile mele, unde calitatea literară este diferită. Vor vedea ce am fost, ce am încercat să fiu, cine sunt și în ce direcție vreau să mă îndrept.
Cred că este important pentru mine să mă dezbrac de secrete și să spun: „Acesta sunt eu, cu toate cele bune și cu toate cele rele”. Cititorii atenți vor vedea o diferență nu numai de conținut, ci și de compoziție a versurilor, de exactitate a lor în poemele din Albastru. Asta mă bucură foarte mult pentru că simt nevoia să fiu o persoană cât mai deschisă cu publicul din România. Îl respect foarte mult pentru că are o capacitate literară extraordinară.
Chiar dacă se spune că publicul din România nu mai citește și că cititorii nu mai umplu librăriile, uite că mie mi s-a demonstrat contrariul și am avut parte de o primire foarte bună din partea oamenilor. Acum este și datoria mea ca scriitor; chiar dacă scriu în altă limbă, până la urmă vorbesc despre România, simt multe lucruri în românește și le trăiesc în română. Zic că este și responsabilitatea mea să fiu la înălțimea cititorilor și să mă dezvălui direct în fața lor. Cred că este, pentru mine, un exercițiu de onestitate.
Reporter: În final, aș vrea să te rog să ne spui ce citești zilele acestea și ce ne recomanzi și nouă să citim.
Miguel Gane: Citesc ceva foarte tehnic, deci aici nu sunt așa de exotic. Citesc o carte pe care am cumpărat-o în Târgoviște la începutul anului, care se numește Valachica și este compusă de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, pentru că sunt în căutarea unor detalii istorice. Deci da, nu este genul acela de carte pe care aș recomanda-o cuiva care nu este pasionat de temă.
În schimb, dacă tot am vorbit despre literatura castiliană, vreau să vă recomand un scriitor spaniol care a publicat în România câteva dintre cărțile sale, tot prin vocea lui Marin Mălaicu-Hondrari: se numește Manuel Vilas. Mi-ar plăcea ca publicul român să-l descopere. Scrie cu foarte mare pasiune și asta îmi place la el.
Dintre scriitorii foarte respectați din România, îl recomand mereu pe Cosmin Perța, îmi place foarte mult, i-am citit toate cărțile. El scrie în română și are o poezie cu mesaj puternic, politic. Îmi place tot ceea ce scrie. De asemenea, Svetlana Cârstean; am citit foarte mult din poeziile sale și mi-a plăcut să le descopăr, în același timp, și în spaniolă.
Ştiri video recomandate
