Antena 3 CNN Externe Mobilizare impresionantă pentru salvarea turiștilor blocați pe Muntele Everest. Sute de localnici și salvatori încearcă să ajungă la ei

Mobilizare impresionantă pentru salvarea turiștilor blocați pe Muntele Everest. Sute de localnici și salvatori încearcă să ajungă la ei

R.M.
1 minut de citit Publicat la 09:49 06 Oct 2025 Modificat la 09:52 06 Oct 2025
poza in care apar turisti pe Muntele Everest
Furtuna de zăpadă a lovit zona în weekend, când sute de turiști se aflau pe traseele spre versantul estic al Everestului / Sursa foto: Getty Images

Sute de localnici și salvatori au fost mobilizați pentru a curăța zăpada care bloca accesul în apropierea feței estice a Muntelui Everest, în Tibet, după ce aproape o mie de persoane, turiști și alpiniști, au rămas blocate în urma unei furtuni de zăpadă puternică.

Autoritățile au reușit să ia legătura cu toate persoanele izolate, iar operațiunile de salvare sunt în desfășurare, notează BBC.

Alți aproximativ 350 de turiști au fost deja evacuați în siguranță de echipele de intervenție, potrivit rapoartelor locale.

Furtuna de zăpadă a lovit zona în weekend, când sute de turiști se aflau pe traseele spre versantul estic al Everestului.

Ninsorile abundente au început vineri seară și s-au intensificat pe versanții estici ai Muntelui Everest din Tibet, un loc popular pentru drumeții.

„Am avut atât de mult noroc că am ieșit”, a declarat o excursionistă pentru sursa citată, după ce a fost prinsă de viscol.

Eric Wen, care făcea parte dintr-un grup de 18 excursioniști, a declarat pentru Reuters că aceștia au decis să se retragă din locul unde stăteau, din cauza ninsorilor abundente.

„Ploua și ningea în fiecare zi și nu am văzut Everestul deloc.

Trei persoane - doi bărbați și o femeie - au făcut hipotermie, chiar dacă purtau ținute adecvate”, a spus el.

„Mai mult de 10 dintre noi eram în cortul mare și abia dacă am dormit”, a spus el, adăugând că trebuiau să curețe zăpada la fiecare 10 minute, „altfel corturile noastre s-ar fi prăbușit”.

Versantul nordic al Everestului, datorită accesului facil pe drum asfaltat, atrage în mod regulat un număr mare de turiști, iar luna octombrie este considerată sezon de vârf, când cerul se limpezește după încheierea musonului indian.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close