Aproape o mie de oameni, turişti şi alpinişti, au rămas blocați în apropierea feței estice a Muntelui Everest, în Tibet, după o furtună de zăpadă puternică. În cursul zilei de duminică, ei au fost ghidați în siguranță de echipele de salvare, în contextul unor precipitații neobișnuit de abundente, inclusiv ploi, care au lovit masivul Himalaya, a relatat CNN.
Până duminică, 350 de excursioniști ajunseseră în micul orășel Qudang, iar contactul cu ceilalți peste 200 de turiști a fost stabilit, potrivit China Central Television (CCTV).
Vizitatorii din Valea izolată Karma, care duce spre fața estică Kangshung a Everestului, au fost în număr de câteva sute în această săptămână, profitând de vacanța națională de opt zile din China.
Ninsoarea în Valea Karma, aflată la o altitudine medie de 4.200 de metri, a început vineri seară și a continuat pe tot parcursul zilei de sâmbătă. Ninsorile intense au blocat căile de acces spre taberele lor, iar turiştii au fost nevoiţi să ceară ajutorul autorităţilor.
Jurnaliştii de la CNN au mai scris că persoanele rămase pe traseu vor ajunge în Qudang treptat, sub îndrumarea și asistența echipelor de salvare organizate de autoritățile locale.
Potrivit unui raport anterior publicat de Jimu News, sute de localnici și echipe de salvare au fost mobilizate pentru a îndepărta zăpada care bloca accesul în zona situată la o altitudine peste 4.000 de metri. Jimu News estima că aproape 1.000 de persoane ar fi fost prinse în zona afectată.
Raportul CCTV nu a menționat dacă ghizii locali și personalul de sprijin al grupurilor de excursioniști au fost contabilizați. De asemenea, nu este clar dacă excursioniștii de pe fața nordică a Everestului, aflată tot în Tibet, au fost afectați.
Versantul nordic al Everestului, datorită accesului facil pe drum asfaltat, atrage în mod regulat un număr mare de turiști, iar luna octombrie este considerată sezon de vârf, când cerul se limpezește după încheierea musonului indian.