Fostul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei și actual ambasador la Londra, Valeri Zalujnîi, avertizează că regiunea Azov–Marea Neagră va deveni unul dintre principalele fronturi geopolitice ale noii ordini mondiale și susține că securitatea Europei nu poate fi garantată fără Ucraina. Într-o analiză amplă publicată de Interfax, Zalujnîi afirmă că Rusia și-a pierdut capacitatea de a domina Marea Neagră, însă lipsa unei strategii clare a NATO pentru regiune rămâne o vulnerabilitate majoră:
“Faptul că Rusia controlează Marea Azov și utilizează coridorul terestru către Crimeea dinspre regiunea Donețk reprezintă doar un episod istoric temporar și formal, deoarece deja în prezent aceste avantaje sunt greu de exploatat și anulează în mare măsură eforturile Moscovei. Toate acestea oferă Ucrainei oportunitatea de a-și implementa propria strategie în regiune.
Desigur, totul va depinde de evoluția războiului și de perspectivele privind încheierea acestuia, definite prin strategii unite de un obiectiv politic comun.
Astfel, dacă dimensiunile politică, economică și militară ale spațiului european sunt evidente, deși dificil de realizat în prezent, situația din regiunea Azov–Marea Neagră este mai complexă din cauza numeroaselor provocări și amenințări și va necesita o muncă amplă pentru definirea viitorului statului ucrainean în această zonă”, a explicat Zalujnîi .
Acesta a identificat șase vulnerabilități majore privind regiunea Mării Negre:
1. Lipsa unei strategii NATO pentru regiunea Mării Negre
În ciuda activității evidente a Rusiei și a extinderii de facto a NATO prin aderarea statelor riverane, Alianța nu dispune încă de o strategie clară pentru Marea Neagră. Cu toate acestea, importanța strategică a regiunii pentru NATO nu mai poate fi contestată, avertizează Zalujnîi.
“Principala eroare este că NATO continuă să trateze istoric Marea Neagră drept o „mare interioară a Rusiei”. Astfel, Alianța a permis Moscovei să-și extindă capacitățile militare într-un mod fără precedent după anul 2000 și să creeze focare de instabilitate în estul Mediteranei și în Balcani. Rezultatele acestei politici au fost vizibile în Siria. Cu toate acestea, viitorul bazelor militare ruse, inclusiv al celor navale, rămâne incert.
În timp ce NATO a promovat în regiune politica dialogului și cooperării, Rusia a continuat să considere Alianța principala amenințare la adresa securității sale naționale. În cadrul vechii ordini mondiale, acest lucru i-a permis Moscovei să-și extindă influența nu doar în Caucazul de Nord, ci și în state precum Ucraina și Republica Moldova.
Ucraina va ține întotdeauna minte că Rusia va profita de orice dezechilibru pentru a-și reface capacitățile militare și pentru a relua expansiunea, fie prin blocarea rutelor comerciale și logistice, fie prin mijloace militare”.
2. Strategia Uniunii Europene este ineficientă
Potrivit lui Valeri Zalujnîi, fără instituții cu puteri reale, mecanisme rapide de reacție și investiții semnificative în protejarea infrastructurii maritime, inițiativele europene privind Marea Neagră riscă să rămână simple declarații politice, ceea ce poate încuraja Rusia să acționeze mai agresiv în regiune.
“Așa cum s-a întâmplat și în cazul Mării Baltice, determinarea neînsoțită de măsuri concrete nu oprește Rusia. Fără o instituție cu puteri reale și fără mecanisme eficiente de reacție, astfel de inițiative riscă să rămână simple declarații politice.
Protejarea infrastructurii maritime critice necesită investiții semnificative și timp. Chiar și proiectul unui Centru de Securitate Maritimă la Marea Neagră rămâne, deocamdată, nerealizat. Nu este stabilită nici locația acestuia și nici mecanismul prin care avertizările timpurii s-ar transforma în acțiuni rapide și eficiente”.
3. Riscul redeschiderii Strâmtorii Bosfor pentru navele militare ruse
Tocmai datorită respectării stricte de către Turcia a Convenției de la Montreux și blocării tranzitului navelor militare prin Bosfor în timpul războiului, Rusia nu și-a putut consolida flota, iar capacitățile sale ofensive au fost semnificativ limitate.
“Pe măsură ce prezența militară rusă în regiune se reduce, una dintre cele mai mari provocări este posibilitatea redeschiderii strâmtorii pentru navele de război rusești. O eventuală încetare a focului sau încheiere a războiului, în lipsa unor strategii clare și a unor mecanisme reale din partea NATO și a Uniunii Europene, ar putea permite Rusiei să ceară Turciei redeschiderea Bosforului și, implicit, refacerea puterii sale navale în regiune.
În acest scenariu, Rusia ar putea recăpăta controlul asupra unor fluxuri comerciale importante, afectând viabilitatea economică a Ucrainei. Ulterior, și-ar putea reconstrui forța navală în Marea Neagră și s-ar putea pregăti pentru o nouă etapă a confruntării.
De aceea, această problemă trebuie luată în calcul nu doar la negocierea unui armistițiu sau a unui acord de pace, ci și în procesul de stabilire a noilor reguli de securitate din regiune. Relațiile dintre Turcia și Ucraina, dintre Turcia și Occident, precum și dintre Turcia și Rusia vor avea probabil o influență decisivă asupra viitorului echilibru geopolitic din Marea Neagră”.
4. Creșterea influenței Chinei
În pofida eforturilor Rusiei și Turciei de a limita accesul actorilor externi la Marea Neagră și Marea Azov, influența Chinei în regiune este din ce în ce mai evidentă, mai avertizează Valeri Zalujnîi.
Dacă nu reprezintă încă o amenințare directă, este cu siguranță o provocare strategică de care toate statele din regiune trebuie să țină cont.
China își extinde gradual și prudent prezența în regiunea Mării Negre. Influența sa economică este în continuă creștere și este, în general, privită favorabil de statele riverane datorită atractivității economice pe care o oferă. Totuși, interesul tot mai mare al acestor state pentru cooperarea economică cu Beijingul poate conduce la apariția unei configurații geopolitice complet noi, care ar putea redefini rolul tuturor actorilor regionali.
Este puțin probabil ca acest proces să genereze imediat competiție sau tensiuni majore, însă poate conduce mai întâi la pierderea controlului asupra infrastructurii critice și, ulterior, la slăbirea alianțelor și instituțiilor fundamentale.
Pentru Ucraina este important să nu uite că, în opinia autorului, sprijinul economic oferit de China permite Rusiei să își mențină economia și capacitatea de a continua războiul, în pofida sancțiunilor occidentale.
5. Ambiția Rusiei de a domina Marea Neagră
Principalul factor destabilizator al regiunii rămâne Rusia și dorința sa de a domina Marea Neagră.
“Pentru Moscova, Marea Neagră nu este doar o zonă naturală de influență, ci o platformă strategică esențială pentru ambițiile sale globale, care depășesc cu mult granițele regiunii.
Dacă rădăcinile istorice ale acestei ambiții sunt bine cunoscute, la fel de periculoasă este capacitatea Rusiei de a interveni în afacerile interne ale statelor riverane. Această influență se bazează pe mecanisme bine dezvoltate de penetrare a mediului politic, informațional și economic, pe exploatarea vulnerabilităților sociale și economice și pe cultivarea unor intermediari locali ale căror interese coincid cu cele ale Moscovei.
Experiența Ucrainei arată că o astfel de influență poate fi extrem de discretă și greu de identificat. Autorul evită să afirme că acest lucru se întâmplă în prezent într-un anumit stat din regiune, dar subliniază că Ucraina a trecut deja printr-o asemenea experiență, cu consecințe bine cunoscute”.
6. Accesul larg la arme și tehnologii moderne
Potrivit lui Zalujnîi, toate procesele legate de afirmarea geopolitică și de obținerea unor garanții de securitate trebuie susținute de capacități reale de forță și de mecanisme eficiente de utilizare a acesteia.
“Una dintre cele mai mari provocări ale prezentului nu este doar dezvoltarea accelerată a noilor arme și a noilor metode de utilizare a acestora, ci și faptul că tehnologiile moderne au devenit accesibile nu doar marilor puteri maritime, ci și grupărilor teroriste, organizațiilor insurgente sau chiar elementelor criminale.
În cazul Ucrainei, regiunea Azov–Marea Neagră a devenit un laborator al noilor tehnologii militare. Ucraina nu doar că dispune deja de experiență și de un arsenal relevant, ci își dezvoltă constant capacitățile.
Războiul modern a demonstrat puterea distructivă a dronelor maritime și aeriene relativ ieftine. Una dintre principalele lor caracteristici este capacitatea de a suprasolicita și epuiza rapid sistemele de apărare antiaeriană și antidronă, atât ale navelor de luptă, cât și ale infrastructurii portuare.
La fel ca în spațiul aerian, costul unei drone maritime este de sute de ori mai mic decât al unei rachete interceptoare și de mii de ori mai mic decât valoarea unei nave distruse. Acest lucru creează o problemă de uzură economică pentru adversar”.
Ştiri video recomandate
