Antena 3 CNN Externe Negocierile SUA-Ucraina de la Miami s-au încheiat. Nu au fost găsite soluţii la problemele teritoriilor şi garanţiilor de securitate

Negocierile SUA-Ucraina de la Miami s-au încheiat. Nu au fost găsite soluţii la problemele teritoriilor şi garanţiilor de securitate

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 09:32 07 Dec 2025 Modificat la 09:37 07 Dec 2025
Hnatov şi Umerov
Foto: Profimedia Images

Discuţiile dintre negociatorii americani şi ucraineni privind un posibil acord de pace cu Rusia s-au încheiat, în acest weekend, la Miami, fără evoluţii importante şi cu întrebări rămase în privinţa garanţiilor de securitate şi a chestiunilor teritoriale, potrivit unor oficiali ucraineni, relatează CNN.

Întâlnirea-maraton a început, joi, între trimisul special al SUA, Steve Witkoff, ginerele preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner, şi oficialii ucraineni Rustem Umerov şi Andrii Hnatov.

După trei zile de discuţii, „rămân probleme dificile”, a declarat, sâmbătă, ambasadoarea Ucrainei în SUA, Olga Stefanişina, „dar ambele părţi continuă să lucreze pentru a contura soluţii realiste şi acceptabile”.

„Principalele provocări în această etapă ţin de chestiunile legate de teritoriu şi de garanţii, iar noi căutăm activ formatele optime pentru a le aborda”, a spus ea. „Mai multe detalii vor fi oferite după ce vor fi centralizate toate informaţiile”.

Teritoriul şi garanţiile de securitate sunt de mult timp puncte sensibile pentru orice posibil acord. Ucraina susţine că un final just al războiului ar include garanţii de securitate credibile şi nu ar obliga-o să cedeze Rusiei şi mai mult teritoriu.

Putin sfidează şi spune că va cuceri estul Ucrainei „prin orice mijloace”

La începutul întâlnirilor de la începutul acestei săptămâni, Vladimir Putin le-a spus jurnaliştilor în India că ţara sa intenţionează să cucerească, prin orice mijloace, regiunea estică Donbas din Ucraina.

Discuţiile de la Miami au fost precedate de o vizită la Moscova a lui Kushner şi Witkoff. Trump a declarat, miercuri, că delegaţia SUA a avut o întâlnire „foarte bună” cu Putin şi că ei cred că dictatorul rus „ar dori să vadă războiul încheiat” - însă discuţiile nu au dus la un progres major.

Într-o postare pe reţelele sociale, de sâmbătă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că a avut o conversaţie telefonică „lungă” şi „constructivă” cu Witkoff şi Kushner, precum şi cu delegaţia ucraineană aflată la Miami.

„Am abordat multe aspecte şi am trecut în revistă puncte-cheie care ar putea asigura încetarea vărsării de sânge şi ar elimina ameninţarea unei noi invazii ruse pe scară largă”, a declarat Zelenski. „Am convenit asupra paşilor următori şi a formatelor discuţiilor cu Statele Unite”, a mai spus el.

În cadrul convorbirii a fost discutat şi „riscul ca Rusia să nu-şi respecte promisiunile, aşa cum s-a întâmplat în mod repetat în trecut”, a spus el.

Zelenski a precizat că Hnatov şi Umerov urmează să-i prezinte personal „un raport detaliat” despre negocieri.

„Nu totul poate fi discutat la telefon”, a declarat Zelenski. „De aceea trebuie să lucrăm îndeaproape cu echipele noastre la idei şi propuneri”, a argumentat el.

Pacea şi condiţiile ei vor fi, de asemenea, subiectul unei reuniuni, luni, la Londra, între Zelenski şi liderii Franţei, Marii Britanii şi Germaniei. Discuţia va acoperi „situaţia şi negocierile în curs în cadrul medierii americane”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

TOP articole
Parteneri
x close