În Germania, pe măsură ce numărul credincioșilor scade, tot mai multe biserici își închid porțile și își caută „o nouă viață”. Unele devin locuințe, hoteluri, biblioteci sau săli de sport, altele se transformă în spații comunitare, iar câteva sunt demolate. Pentru mulți credincioși, dezafectarea unei biserici rămâne un moment dureros, dar pentru orașe și cartierele lor, aceste clădiri pot căpăta un nou sens, scrie Deutsche Welle.
În ultima ei zi, biserica Sfânta Ana este aproape din nou plină. Un cor cântă, iar mica orgă îi acompaniază. Dar aceasta este ultima slujbă oficiată în mica biserică catolică din Gildehaus, un cartier al orașului Bad Bentheim, aproape de granița dintre Germania și Țările de Jos. În viitor, clădirea nu va mai fi loc de cult.
Spre finalul slujbei, dispariția bisericii devine dureros de reală. Enoriași din comunitate deschid altarul și scot relicvele. Sunt mici relicve ale unui sfânt – fragmente de os sau bucăți de țesătură – care sunt mereu integrate în altarul unei biserici catolice consacrate.
Dezafectarea unei biserici este un proces încărcat de emoție.
„Afectează inima și ochii. Este emoționant”, spune preotul catolic Hubertus Goldbeck pentru DW, ștergându-și discret începutul unei lacrimi.
Ceea ce trăiește mica sa comunitate este ceva prin care trec mulți creștini devotați din Germania: pe măsură ce parohiile se micșorează, trebuie renunțat și la clădiri.
Numărul membrilor bisericilor din Germania scade rapid. Doar în 2024, cele două mari biserici au pierdut peste un milion de credincioși, fie prin deces, fie prin renunțarea voluntară la apartenență.
În prezent, peste 45% dintre germani mai aparțin încă Bisericii Evanghelice din Germania sau Bisericii Catolice. În urmă cu 30 de ani, procentul era de aproape 69%. Din acest motiv, biserici sunt acum „deconsacrate” sau „desacralizate”.
Din anul 2000, sute de biserici catolice și protestante au fost închise și scoase din uz.
Ca răspuns la o solicitare DW, Conferința Episcopală Germană a anunțat închiderea și dezafectarea a 611 biserici catolice între 2000 și 2024. Biserica Protestantă estimează că între 300 și 350 de biserici au fost închise definitiv în aceeași perioadă, deși nu există cifre exacte.
Ce se întâmplă cu clădirile?
În unele orașe, mai ales la Berlin, comunități ortodoxe în creștere au preluat clădiri bisericești. Dar acestea sunt excepții. De multe ori, clădirile sunt vândute. Doar în capitală, mai multe biserici mari sunt în prezent scoase la vânzare. Iar uneori, bisericile sunt pur și simplu demolate.
Altele sunt reinventate. În Jülich, un oraș între Köln și Aachen, acum se vând biciclete în fosta biserică catolică Sfântul Rochus. Thomas Oellers și-a mutat magazinul, Toms Bike Center, în clădire.
Oellers povestește pentru DW că parohia l-a abordat și l-a întrebat dacă și-ar imagina să-și mute afacerea în biserică. Este biserica în care a fost botezat, unde a făcut Prima Împărtășanie și unde a mers frecvent la slujbe. Exteriorul clădirii protejate ca monument istoric s-a schimbat foarte puțin.
În Wettringen, la nord de Münster, o mănăstire a fost transformată într-o „biserică a fotbalului”, unde mingea este la ea acasă. La Kleve, fosta Biserică Protestantă a Învierii a devenit sală de box. Foste biserici găzduiesc acum pub-uri, biblioteci sau librării. Întregi mănăstiri au fost transformate în complexe hoteliere. În Düsseldorf, un hotel chiar a păstrat numele tradițional „Mutterhaus” (Casa Mamei), în amintirea faptului că a fost cândva convent.
În vremuri de criză locativă, arhitecții transformă tot mai des biserici în locuințe, inclusiv în Berlin, Rostock, Trier, Köln sau Wuppertal.
Unul dintre primele proiecte mari este Lukas-K-Haus din Essen. Biserica protestantă Sfântul Luca, construită în 1961, a fost deconsacrată în 2008 și transformată în apartamente între 2012 și 2013. La baza scării se află două plăci: una din 1959 și una din 2012. Ferestrele abstract-colorate sunt încă cele originale.
Alexandra Schröder locuiește în fosta biserică încă de la transformare.
„Nimeni nu ar fi crezut că voi locui deasupra unui altar”, spune ea. Pentru familia ei a fost mai degrabă o decizie practică: apartamentul avea suficiente dormitoare și școlile bune erau aproape.
Un etaj mai jos funcționează un cabinet de fizioterapie. Directoarea, Jessica Günther, povestește că a descoperit clădirea întâmplător în căutarea unui spațiu.
Spune că imobilul are „o senzație plăcută, liniștită”, foarte bună pentru lucru. Știe că treptele din cabinet duceau cândva spre altar, dar nu vrea să exagereze simbolistica.
Un pacient, însă, privește pozitiv: „A ajuta oamenii în nevoie este o expresie a credinței”, spune Stefan Hebenstreit pentru DW. Chiar dacă aceste clădiri nu mai sunt biserici, faptul că sunt folosite ca grădinițe sau cabinete medicale este „foarte practic”, spune el încet și atent, fiind un creștin practicant care a suferit mai multe accidente vasculare.
Ce lipsește?
Dacă vrei critici, trebuie să vorbești cu locuitorii din jur. Unii spun că le lipsesc clopotele. Alții regretă că ceasul din turn s-a oprit pentru totdeauna.
Cele două mari biserici din Germania au comisii și documente oficiale dedicate „reutilizării” bisericilor. Cercetătorii studiază fenomenul. Dar, de multe ori, comunitatea locală decide sensul real al unei clădiri.
Istoricul de artă Klaus-Martin Bresgott, de la biroul cultural al Bisericii Protestante, împreună cu studenți arhitecți, au analizat rolul unei foste biserici din Berlin în viața cartierului.
Biserica Protestantă nu mai are nevoie de uriașa biserică Sfântul Ștefan din cartierul Wedding. Clădirea, construită între 1902 și 1904, a fost oricum mereu prea mare. Azi este închisă și atât de degradată încât nimeni nu mai are voie să intre, nici măcar cu cască de protecție.
Bresgott și studenții nu au început analiza din interior, ci au vorbit cu oamenii din jur – un cartier cu reputație de zonă cu probleme sociale. Concluzia: cartierul duce lipsă de spații publice, locuri de întâlnire, activități culturale și comunitare.
„Vremurile se schimbă mereu, iar uneori bisericile sunt considerate importante, alteori nu”, spune Bresgott pentru DW.
El amintește că în timpul războaielor napoleoniene, biserici au fost folosite ca grajduri pentru cai „timp de decenii”. „Dar au rămas în picioare”. Pentru el, biserica Sfântul Ștefan este exemplul perfect al unei clădiri prea mari încă de la început, care totuși poate servi societatea.
„Nu trebuie să intrăm imediat în panică și să spunem: închidem, renunțăm”, avertizează el.
Ştiri video recomandate
