Experți din Germania au avertizat că, după emiterea unei fatwa de la Teheran la data de 1 martie, celule de teroriști cu legături cu Iranul ar putea fi reactivate pentru a lovi Europa, relatează Euronews.
Marele ayatollah Nasser Makarem Shirazi a emis pe 1 martie o fatwa prin care cere un război sfânt împotriva Statelor Unite și Israelului, după moartea lui Khamenei.
Fatwa declară că toți musulmanii sunt obligați să răzbune „sângele martirului” și identifică Statele Unite și Israelul drept „principalii autori ai acestei crime”, potrivit agenției de presă iraniene de stat Tasnim.
Expertul în extremism Heiko Heinisch a declarat pentru Euronews că estimează „un risc relativ ridicat al unor atacuri spontane comise de indivizi și al activării celulelor adormite”.
Cercetătorul în domeniul terorismului Nicolas Stockhammer a avertizat că această fatwa acționează ca „un catalizator pentru posibile atacuri în Europa”, influențând „rețelele existente, simpatizanții și actorii hibrizi” care se bazează pe o „bază de sprijin difuză, transnațională”.
Heiko Teggatz, șeful Sindicatului Poliției Federale Germane, a declarat că „nu poate fi exclus ca Iranul să trimită persoane în întreaga lume pentru a comite atacuri teroriste asupra unor obiective israeliene și americane”.