Ministrul de Extern, Oana Țoiu, a declarat joi, într-o conferință de presă că nu există indicii că războiul din Orientul Mijlociu se va încheia în curând. În aceste condiții, autoritățile române au actualizat planurile de protecție și evacuare pentru cetățenii români aflați în statele afectate.
Oana Țoiu a spus că aproximativ 1.000 de români s-au întors deja în țară prin repatrieri asistate sau zboruri comerciale, în timp ce alte câteva sute rămân în atenția autorităților consulare din mai multe state din Orientul Mijlociu.
“Nu avem indicii care să ne poată duce la concluzia că acest conflict se poate încheia imediat. Ținând cont însă de riscurile din regiune, de capacitatea statelor de a asigura protecția cetățenilor lor și a cetățenilor noștri, chiar și în această perioadă de risc crescut planurile pe care le propunem pentru cetățenii români au fost actualizate pentru fiecare dintre țările unde avem sesizări consulare.
În ceea ce privește Israelul, alerta rămâne 9/9: părăsiți teritoriul imediat. Au fost organizate împreună cu agențiile de voiaj și cu liniile aeriene repatrierea asistată a cetățenilor români. În acest moment nu mai avem sesizări privind pelerini prezenți. Cazurile medicale sunt în siguranță. Au fost evacuate printr-un zbor prin mecanismul european de protecție civilă, organizat de Slovacia. Mai avem 50-60 de cetățeni care se află în Israel pe care îi avem în atenție, dar nu avem planificată în perioada următoare zboruri de repatriere asistată”.
În ceea ce privește Qatar sunt aproximativ 370 de persoane în atenția consulară.
“Am luat decizia, împreună cu celula de criză, după ce ne-am consultat cu o parte din membrii din comunitate, planul pe care îl propunem prin echipele consulare este acela de a ne informa opțiunea lor de a rămâne în continuare în Qatar, o opțiune pe care o pot face în continuare. Nu vedem creșterea riscurilor abruptă. Sau dacă vor opta pentru transfer terestru către Riad, pe care îl vom organiza cu autocare”.
În ceea ce privește Irak, sunt doi cetățeni în asistență consulară pentru care MAE caută soluții. Riscul este extrem de crescut, de aceea siguranța lor e considerată mai bine protejată dacă rămân la adăpost, a spus ministrul de Externe.
În Iran au apărut opt cereri de asistență consulară, în timp ce În Kuweit sunt aproximativ 250 de români în asistenă consulară, dintre care 100 au indicat intenția de a reveni în țară. În Liban sunt aproximativ 150 de persoane în atenția de asistența consulară. Recomandările sunt similare cu cele din Kuwait.
În Arabia Saudită sunt aproximativ 100 de persoane în atenție. “Aici atât pentru cetățenii din Arabia Saudită, cât și pentru cei care vor opta pentru transferuri din Qatar, discutăm cu agențiile privind opțiunile de transfer”. În Emiratele Arabe Unite, numărul fluctuează destul de mult, mai ales pentru că au început din nou zborurile comerciale, a precizat Oana Țoiu.
“În total, știm că s-au întors aproximativ 1000 de cetățeni români prin mecanisme de repatriere asistată sau opțiuni individuale privind zboruri comerciale. Avem în evidență mai multe situații aparte. Avem o atenție pentru grupurile de copii care au venit în excursii organizate cu școala sau profesorii. Avem câteva sute de minori în Emiratele Arabe Unite. Aceștia sunt alături de cauzrile medicale și prioritatea pentru cauzrile viitoare. Discutăm cu agențiile de voiaj, liniile aeriene și autoritățile pentru ca să fie posibile zborurile chiar din EAU și să nu necesite un transfer terestru spre Oman”.
Este în atenția MAE un număr de femei gravide, în vederea efectuării unui transfer terestru. “Pentru acestea, opțiunile pe care le căutăm sunt legate de locuri dedicate prioritar în zborurile care urmează. Opțiunile acestea sunt legate de dorința justificată a lor de a călători însoțite, fie de riscurile pe care le-au evaluat în ceea ce ar privi transferurile terestre spre Oman”.
Crieriile de selecție pentru mecanismul de protecție civilă a fost bazat pe gradul de risc: “aici vorbim de cazuri mediacale și apoi grupurile de copii aflate neînsoțite de părinți în excursii organizate cu școala. Acolo statul are o responsabilitate suplimentară”.
Oana Țoiu i-a îndemnat pe români să țină cont de nevoia de a evalua cu responsabilitate în acest moment planurile viitoare de călătorie, chiar și în țări în care nu au gradul de alertă 9 din 9. “Noi nu putem să creștem gradul de alertă fără să afectăm inclusiv posibilitatea unor linii aeriene de a ateriza în țările respective unde trebuie să asigurăm cetățenilor români canale de a se întoarce înapoi în țară dar este foarte important ca cetățenii români să reevalueze cu responsabilitate planurile de călătorie pe care le au”.