Antena 3 CNN Externe Nou protest al mișcării „Vestele galbene”: Mii de oameni au ieșit în stradă în Franța

Nou protest al mișcării „Vestele galbene”: Mii de oameni au ieșit în stradă în Franța

Nou protest al mișcării „Vestele galbene”: Mii de oameni au ieșit în stradă în Franța
Sursa foto: Foto: Agerpres/ Xinhua
de S.T.    |    02 Feb 2019   •   20:40

„Vestele galbene”, mişcarea contestatară care din luna noiembrie agită scena politică franceză, s-a mobilizat din nou sâmbătă pentru a protesta împotriva intervenţiei violente a poliţiei contra manifestanţilor, fiind înregistrate noi incidente între forţele de ordine şi protestatari, transmite agenţia EFE.

La Paris, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor adunaţi în Piaţa Republicii, de unde în jurul orei 11:00 GMT aceştia au pornit într-un marş pe o distanţă de şase kilometri.

Potrivit Ministerului francez de Interne, pe întreg cuprinsul Franţei manifestau sâmbătă în jurul orei 13:00 GMT circa 17.400 de „veste galbene”, număr mai mic faţă de cel de sâmbăta trecută, când au fost circa 22.000.

Însă aceste cifre oficiale sunt contestate de protestatari, care acuză guvernul că subestimează numărul lor.

„Tema protestului de astăzi este violenţa poliţiei, pentru că este insuportabilă. Ni se interzice să manifestăm şi se trage asupra noastră fără niciun motiv. Este o mare represiune. Sunt mulţi răniţi”, se plânge un manifestant reporterului agenţiei spaniole de presă.

×
Subiecte în articol: protest Franta
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close