Antena 3 CNN Externe Noua Zeelandă refuză să se alăture „Consiliului pentru Pace” al lui Trump. Cum și-a motivat alegerea

Noua Zeelandă refuză să se alăture „Consiliului pentru Pace” al lui Trump. Cum și-a motivat alegerea

I.C.
1 minut de citit Publicat la 07:34 30 Ian 2026 Modificat la 08:31 30 Ian 2026
Donald Trump 2
Președintele american Donald Trump. Foto: Getty Images

Noua Zeelandă a respins vineri invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a participa la "Consiliul pentru Pace", alăturându-se listei scurte a ţărilor care au refuzat propunerea, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Noua Zeelandă nu se va alătura Consiliului în forma sa actuală, dar va continua să urmărească situaţia", a declarat ministrul de externe Winston Peters într-un comunicat. "O serie de state, în special din regiune, s-au angajat să contribuie la activitatea Consiliului privind Gaza, iar Noua Zeelandă nu ar adăuga o valoare semnificativă în acest sens", a adăugat el.

Numeroase ţări şi-au exprimat rezervele cu privire la Consiliul creat de preşedintele american, dar doar câteva, inclusiv Franţa, Norvegia şi Croaţia, au refuzat în mod explicit invitaţia.

În acelaşi timp, Wellingtonul şi-a reiterat angajamentul faţă de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

"Ne imaginăm un rol pentru Consiliul pentru Pace în Gaza, care urmează să fie îndeplinit în conformitate cu Rezoluţia 2803 a Consiliului de Securitate al ONU", a afirmat Peters.

"În calitate de fondator important şi susţinător de lungă durată al Organizaţiei Naţiunilor Unite, este important ca activitatea Consiliului să fie complementară şi în concordanţă cu Carta ONU", a subliniat el.

Lansat săptămâna trecută de Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia, "Consiliul pentru Pace" a făcut iniţial parte din planul american de a pune capăt războiului din teritoriul palestinian Fâşia Gaza.

Dar ambiţiile sale de a rezolva conflicte în întreaga lume sunt în realitate mult mai vaste, ceea ce, potrivit criticilor săi, îl face o organizaţie rivală Naţiunilor Unite. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close