Antena 3 CNN Externe Mapamond Celebrul vânător de comori care a refuzat să spună unde sunt 500 de monede de aur a fost eliberat după 10 ani de închisoare

Celebrul vânător de comori care a refuzat să spună unde sunt 500 de monede de aur a fost eliberat după 10 ani de închisoare

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 23:45 12 Mar 2026 Modificat la 23:52 12 Mar 2026
Tommy Thompson monede
Tommy Thompson este cel care în 1988 a localizat epava cunoscută drept SS Central America. Foto: Profimedia / Getty Images

Un fost vânător de comori din adâncurile oceanului, care a realizat una dintre cele mai mari descoperiri de epave din istoria Statelor Unite și care a petrecut ultimii zece ani în închisoare după ce a refuzat să dezvăluie unde se află o parte dintre monedele de aur dispărute, a fost eliberat, arată documentele federale.

Tommy Thompson, cel care în 1988 a localizat epava cunoscută drept SS Central America, supranumită și „Ship of Gold”, în largul coastei statului South Carolina, a fost eliberat miercuri, potrivit datelor Biroului Federal al Închisorilor analizate de Associated Press și citate de CBS News.

Thompson, cercetător științific născut în statul Ohio, a fost considerat un erou după ce a descoperit epava navei SS Central America, împreună cu mii de kilograme de comori care au stat pe fundul Oceanului Atlantic timp de peste 150 de ani.

Epava care a schimbat istoria

Nava s-a scufundat în septembrie 1857, împreună cu 425 de pasageri și membri ai echipajului și aproximativ 30.000 de livre de aur federal, transportat de la noua monetărie din San Francisco pentru a crea o rezervă destinată băncilor din estul Statelor Unite.

Epava a fost descoperită de Thompson și echipa sa la peste 2.100 de metri adâncime sub suprafața oceanului.

În deceniile care au urmat, însă, el a intrat într-un conflict cu investitorii care îl acuzau că i-a privat de milioane de dolari. Thompson a dispărut pentru mai mulți ani și a fost considerat fugar înainte de a ajunge în închisoare pentru că a ignorat ordinele instanței, susținând că nu știe ce s-a întâmplat cu 500 de monede bătute din aurul recuperat de pe navă.

Epava era încărcată cu aur provenit din California Gold Rush atunci când s-a scufundat în timpului unui uragan, în 1857. Patru sute douăzeci și cinci de oameni au murit, iar mii de kilograme de aur s-au pierdut, contribuind la o panică economică.

Procesul cu investitorii

Investitorii care au finanțat expediția lui Thompson l-au dat în judecată în 2005, afirmând că nu au primit niciun ban din cele 50 de milioane de dolari obținute din vânzarea a peste 500 de lingouri de aur și a mii de monede recuperate de pe epavă.

La acel moment, Thompson locuia în Florida. El s-a retras din viața publică și ulterior a devenit fugar după ce un judecător federal din Ohio a emis un mandat de arestare în 2012, deoarece nu s-a prezentat la tribunal.

Trei ani mai târziu, autoritățile l-au găsit într-un hotel din Florida, unde locuia sub un nume fals. Judecătorul l-a declarat atunci vinovat de sfidarea instanței și, la sfârșitul lui 2015, l-a trimis la închisoare pentru că a refuzat să răspundă întrebărilor despre locul în care se află monedele dispărute.

Thompson, care are acum 73 de ani, a susținut că monedele, evaluate atunci la 2,5 milioane de dolari, au fost transferate către un trust din Belize. El a afirmat, de asemenea, că cea mai mare parte din cele 50 de milioane de dolari obținute din prima vânzare de aur a fost folosită pentru taxe legale și împrumuturi bancare.

”Simt că nu dețin cheile propriei mele libertăți”

Deși legea federală limitează de regulă la 18 luni detenția pentru sfidarea instanței, Thompson a rămas în închisoare. În 2019, o curte federală de apel i-a respins argumentul că această limită ar trebui să i se aplice, spunând că refuzul său a încălcat termenii unui acord de recunoaștere a vinovăției.

În anul următor, Thompson a participat prin videoconferință la o nouă audiere, unde judecătorul federal Algenon Marbley l-a întrebat din nou dacă este pregătit să spună unde se află aurul.

Thompson a răspuns:

„Onorată instanță, nu știu dacă am mai discutat despre acest lucru sau nu, dar nu cunosc locul unde se află aurul. Simt că nu dețin cheile propriei mele libertăți.”

Cu puțin peste un an în urmă, judecătorul Marbley a decis să pună capăt pedepsei pentru sfidarea instanței, spunând că nu mai este convins că menținerea lui Thompson în închisoare va duce la obținerea unui răspuns. Judecătorul a dispus atunci ca acesta să înceapă imediat executarea unei pedepse de doi ani pentru că a lipsit de la audierea din 2012.

Reacții după eliberare

Dwight Manley, un dealer de monede din California care a cumpărat și vândut aproape întreaga comoară recuperată, a declarat că Thompson a plătit un preț foarte mare pentru ceea ce el consideră a fi o dispută de afaceri.

„Să mergi la închisoare 10 ani pentru o dispută comercială nu înseamnă America”, a spus Manley. „Oamenii ucid alți oameni și ies afară în jumătate din timpul ăsta.”

La rândul său, Ryan Scott, profesor de drept la University of Florida și specialist în legislația privind sfidarea instanței, a spus că durata detenției a fost neobișnuit de mare.

El a adăugat că Thompson ar fi trebuit eliberat cu ani în urmă, cel puțin din 2018, când cazul principal a fost respins, numind situația „o eroare judiciară care a durat prea mult.”

Comorile epavei valorează milioane

De-a lungul anilor, obiectele recuperate de pe epava SS Central America au fost vândute pentru sume impresionante.

În 2022, unul dintre cele mai mari lingouri descoperite, un lingou Justh & Hunter de 24,5 kilograme, s-a vândut pentru 2,16 milioane de dolari prin casa Heritage Auctions din Dallas.

În 2019, mai multe relicve recuperate de pe epavă au adus peste 11 milioane de dolari la licitație, iar în 2001 un lingou de aproximativ 36,2 kilograme a fost cumpărat de un colecționar privat pentru 8 milioane de dolari, stabilind un record.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close